Hramul Mănăstirii Halmyris

Biserica Ortodoxă Română i-a pomenit, astăzi, pe Sfinții Mucenici Epictet, preotul, și Astion, monahul. Cei doi au fost martirizați pe teritoriul Dobrogei de Nord, pe 8 iulie 290, fiind cei mai vechi mucenici cunoscuți de pe teritoriul țării noastre. Moaștele acestora au fost descoperite, în urmă cu 13 ani, în cripta martirică de la Halmyris, informează TRINITAS TV.

Așezământul ridicat în apropierea locului unde au fost martirizați Sfinții Epictet și Astion a fost, zilele acestea, loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga țară. La hramul Mănăstirii Halmyris, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată lângă biserica mare a așezământului, aflată în proces de edificare, de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

Pe tot parcursul Liturghiei, credincioșii au stat la rând pentru a se putea închina la moaștele celor doi martiri.

Piatra de temelie a bisericii Mănăstirii Halmyris a fost pusă în anul 2002. Lăcașul de cult îi mai are ocrotitori și pe Sfinții Mucenici Montanus, preotul și soția sa, Maxima.

Comentarii Facebook


Știri recente