Hramul Mănăstirii gălățene Cârlomănești. Program artistic prezentat de tineri în cinstea Sfinților Brâncoveni

Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi și-a cinstit ocrotitorii spirituali în ziua sărbătorii Sfinților Martiri Brâncoveni.

Ceremonialul liturgic din 16 august 2017 a fost oficiat de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din parohiile Protopopiatului Tecuci. La eveniment au participat numeroși credincioşi, între care și oficialităţi locale.

Câteva grupuri de copii şi tineri din mai multe parohii învecinate, îmbrăcați în port popular, au prezentat un program artistic. Ei au recitat poezii şi au intonat cântări religioase şi patriotice, închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni, notează site-ul oficial al Eparhiei Dunării de Jos.

În aceeași zi, în biserica mănăstirii a fost vernisată o expoziţie de icoane de patrimoniu şi o serie de documente cu imagini ale slujitorilor şi credincioşilor care au suferit în perioada comunistă.

Expoziţia a fost organizată de mănăstire în cooperare cu Protopopiatul Tecuci, în contextul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi al Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

Comentarii Facebook


Știri recente