Hramul Mănăstirii Bran

Pelerini din mai multe locuri ale țării au venit în număr mare la Mănăstirea Bran, județul Brașov, pentru a sărbători hramul așezământului alături de obștea monahală, soborul slujitor și credincioșii din localitățile apropiate. Așezământul monahal cu hramul „Soborul Sfinților Apostoli” și-a sărbătorit hramul cu o zi înainte, chiar la praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, când Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a venit la mănăstirea din munții ce înconjoară ținutul Branului pentru a oficia Sfânta Liturghie și a-i binecuvânta pe viețuitori și credincioși, informează mitropolia-ardealului.ro

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată lângă biserica de lemn a mănăstirii, participând mulțimi de credincioși care s-au legat sufletește de așezământul monahal și vin adesea aici pentru a se ruga, pentru a primi binecuvântarea cerească și pentru a se bucura de frumusețile împrejurimilor. Alături de credincioși, la Sfânta Liturghie s-au aflat maicile de la mănăstire, precum și alte monahii de la așezămintele monahale din Arhiepiscopia Sibiului. În soborul slujitor au făcut parte stareți și duhovnici de la mănăstiri ale Arhiepiscopiei Sibiului și ale altor eparhii, precum și preoți din Brașov și localități apropiate de schit. În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu l-a hirotonit diacon pe teologul Dan Obancea.

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit mai întâi despre Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii, în care ni se prezintă modul în care trebuie să depășim grijile lumești pentru a ne apropia mai mult de cele duhovnicești. În continuarea cuvântului de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel, despre viața și chemarea lor de a fi următori ai Mântuitorului Hristos și mărturisitori ai Lui în lume.

La final, protosinghelul Policarp Stoian, duhovnicul Mănăstirii Bran le-a mulțumit ierarhului, preoților și tuturor credincioșilor pentru participarea la hramul din acest an. Credincioșii au avut posibilitatea să se închine la capul Sfântului Andrei Șaguna, adus într-o raclă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Comentarii Facebook


Știri recente