Peste două mii de credincioşi au participat astăzi, 21 mai 2016, la hramul mănăstirii bistriţene Dobric. Sfânta Liturghie a fost oficiată, în altarul de vară al mănăstirii, de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, înconjurat de un sobor de peste 30 de preoţi şi diaconi, informează Moldovan Cristian Dumitru, Directorul Centrului de Pelerinaje Renaşterea – Cluj Napoca.
Din soborul slujitor au făcut parte şi: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopie, Arhid. Claudiu Grama, Consilierul pe probleme de misiune şi protocol, Pr. Doru Zimveliu, Protoiereul Protopopiatului Beclean, şi alţi stareţi şi duhovnici ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.
În cuvântul de învăţătură, IPS Andrei a vorbit celor prezenţi despre viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena arătând că sunt modele pentru societatea de astăzi.
“Sfântul împărat Constantin a fost cel care a pus bazele Europei moderne prin credinţa în Domnul Iisus Hristos; pentru că Europa, şi nu numai, are temelie creştină. El a avut înţelepciunea aceasta, intuiţia aceasta pentru progresul Europei, să dea libertate creştinismului şi mai mult să sprijine propovăduirea Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
La finalul slujbei, duhovnicul mănăstirii, Pr. Siluan Fărcaş i-a mulţumit părintelui Mitropolit Andrei pentru prezenţa în mijlocul obştii mănăstirii şi a credincioşilor bistriţeni. Cu această ocazie i-a fost oferită ierarhului o icoana reprezentând pe Maica Domnului.
***
Mănăstirea închinată „Sfântului Evanghelist Luca” și „Sfinților Împărați Constantin și Elena” de la Dobric a fost înființată în anul 1992. Biserica mare, aflată în construcţie, are hramul „Adormirea Maici Domnului”. Mănăstirea deține o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, dar și un paraclis închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena.
În cadrul cadrul așezământului monahal funcţionează de câţiva ani şi căminul de vârstnici „Aurel şi Dudica Milea”. În urmă cu trei ani, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Mitropolitul Clujului a aşezat piatra de temelie a Căminului pentru persoane vârstnice cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, în prezent, se lucrează la construirea unei biblioteci, care va adăposti cele peste 40 de mii de volume din colecția mănăstirii.