Hramul filiei din Canelli

Duminică, 30 Noiembrie, cu ajutorul Lui Dumnezeu şi cu Binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan, biserica Sf. Ap. Andrei din Canelli, filia Parohiei Sf. Ap. Petru şi Pavel din Asti, şi-a sărbătorit pentru prima dată hramul, după cum informează episcopia-italiei.it

Sf. Liturghie a fost săvârşită la Asti, iar la ora 14:00 împreună cu credincioşii din Asti şi Canelli am făcut slujba Acatistului Sf. Ap. Andrei. Slujba a fost prezidată de P.C. Părinte Cătălin Zaharie, care este ctitor spiritual al acestor meleaguri. Ne-am închinat cu toţii la Racla cu Moaştele Sf. Ioan Botezătorul, primite în dar de la Mănăstirea Sf. Maria Magdalena din Teleorman şi care, cu Binecuvântarea PS Părinte Siluan, au fost puse spre cinstire. La sfârşit, P.C. Părinte Paul Porcescu, parohul comunităţii, a ţinut un cuvânt de învăţătură despre viaţa Sf. Ap. Andrei, mulţumind Domnului şi tuturor pentru dragostea arătată. A urmat agapa frăţească, din dragostea gospodinelor comunităţii. Am sărbătorit şi pe diaconul parohiei părintele Nicolae care a împlinit 35 de ani.

Comentarii Facebook


Știri recente