Hramul Catedralei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Nehoiu, jud. Buzău

Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Nehoiu și-a sărbătorit, miercuri, 23 aprilie 2014, ocrotitorul. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de slujitori – preoți și diaconi.

Cu acest prilej, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Ionuț-Bogdan Bouroș, pe seama Parohiei „Mitropolia”, Protopopiatul Buzău II.

Chiriarhul de la Buzău a ținut un cuvânt de învățătură, în care a elogiat viața și martiriul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, îndemnându-i pe cei prezenți să-i urmeze exemplul de curăție sufletească și sfințenie: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a distins printr-o credință curată, statornică, puternică și, mai ales, prin curajul de a-L mărturisi pe Mântuitorul Iisus Hristos Cel răstignit și înviat. La o astfel de mărturisire a lui Hristos ne cheamă și pe noi Biserica astăzi, și de aceea ne pune în fața ochilor și ne face să ne reamintim, an de an, exemplele sfinților, ca să ne întărim în credință, prin meditație la pilda viețuirii lor”.

La slujbă au participat numeroși credincioși din parohie, dar și din împrejurimi, dintre care mulți copii îmbrăcați în costume populare.

Lucrările de zidire a lăcașului de cult au început în anul 1991, când s-a pus piatra de temelie, și s-au încheiat în 2008. Pictura bisericii a fost finalizată și sfințită anul trecut, în a doua zi de Paști.

Comentarii Facebook


Știri recente