Hramul Catedralei istorice a Aradului

Parohia Arad – Centru şi-a serbat ocrotitorul astăzi 24 iunie 2016. Sărbătoarea hramului a început încă din seara zilei de 23 iunie prin oficierea Slujbei Privegherii. Apoi, după slujba de seară a avut loc o procesiune, în jurul catedralei, cu icoana hramului și un fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul. Sfintele moaște au fost aduse din Sfântul Munte Athos, prin strădania părintelui Traian-Ioan Micoroi, parohul Catedralei Vechi, și vor rămâne în vistieria bisericii.

În ziua sărbătorii, Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, de arhim. Nestor Iovan de la Mănăstirea Hodos-Bodrog, împreună cu un sobor de preoţi.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de preotul Teodor Pavel, care a evocat prin cuvinte alese viaţa şi trăirea acestui mare sfânt, prăznuit astăzi.

La sfârșitul slujbei, Preacucernicul Părinte Traian-Ioan Micoroi, Parohul Catedralei Vechi, a mulțumit celor care s-au ostenit pentru organizarea hramului, și, în mod special, preacuvioșilor părinți, împreună-slujitori, evidențiind, totodată, legătura istorică a Catedralei Vechi, cu Mănăstirea Hodoș-Bodrog prin episcopii care au fost călugăriți la această mănăstire – Miron Romanul, Ioan Mețianu, Iosif Goldiș, Ioan I. Papp, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei – precum și prin arhimandriții și stareții mănăstirii, directori ai Institutului Teologic, care au slujit ocazional în Catedrala Veche – Augustin Hamsea, Roman Ciorogariu, Vasile Mangra, Dr. Iustin Suciu etc, a precizat Prof. dr. Marcel Tang de la Facultatea de Teologie din Arad.

Hramul Catedralei Vechi s-a încheiat, în seara aceleași zile, prin Taina Sfântului Maslu și Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul.

12iuniesfintiresfaptoma5

 

Comentarii Facebook


Știri recente