Hramul Catedralei din Râmnicu Vâlcea

Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea își serbează duminică, 27 septembrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.

După cum informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei, sâmbătă, 26 septembrie 2015, începând cu ora 17:00, în Catedrala Arhiepiscopală va fi săvârșită Slujba Privegherii. Duminică, 27 septembrie 2015, începând cu ora 9:30, în locul special amenajat în fața catedralei, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către șapte arhierei. Aceștia sunt: Înaltpreasfinţitul Părinte Daniel (Datuashvili) și Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae (Pachuashvili), Mitropoliți în cadrul Patriarhiei Georgiei; Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Cu prilejul acestei sărbători, Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul vor fi aduse de la Mănăstirea Bistrița și așezate spre închinare, credincioşilor prezenţi, în fața Catedralei Arhiepiscopale.

Comentarii Facebook


Știri recente