Hramul Bisericii Sfântul Vasile – Victoria

Biserica „Sfântul Vasile”- Victoria și-a sărbătorit sâmbăta aceasta cel de-al doilea hram, Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. La final a fost oficiat parastasul pentru ctitorii trecuți la Domnul, informează TRINITAS TV.

Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură: „Crucea este izvorul vieții veșnice pentru fiecare dintre noi care credem, Îl mărturisim și Îl mărim pe Iisus Hristos ca Domn și Împărat în viața noastră. Ea este semnul iubirii totale, desăvârșite a lui Dumnezeu pentru lume. Nu l-a cruța nici pe unicul Său Fiu, ci L-a dat ca Jertfă pe Cruce pentru viața și mântuirea lumii”.

Anul acesta, la hramul lăcașului de cult, alături de racla cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci a fost adusă spre închinare, de la Reședința patriarhală, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Vasile cel Mare.

Racla cu moaștele Sfântului Vasile cel Mare va sta spre închinarea credincioșilor până sâmbătă seara.

Comentarii Facebook


Știri recente