Hramul Bisericii Sfântul Ilie din Râmnicu Sărat

Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Râmnicu Sărat și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. Foarte mulți credincioși au participat la Sfânta Liturghie de hram oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, după cum a precizat Dragoș Olteanu, Consilier mass-media și purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit un diacon.

Biserica a fost ridicată în perioada 2001-2009, prin contribuția enoriașilor din parohie și a unor oameni de bine. Sfințirea lăcașului de cult a avut loc la data de 20 aprilie 2009, a doua zi de Paști. În prezent, biserica este pictată pe 3 sferturi din suprafața interioară.

La final s-a săvârșit o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii acestui sfânt lăcaș.

Comentarii Facebook


Știri recente