Hramul Bisericii Sf. Toma din Zalău | Liturghia a fost oficiată de IPS Iosif şi PS Petroniu

zi de sarbatoare la biserica sf. nicolae (18)

În duminica a doua după Paști, parohia Sfântul Apostol Toma din Zalău și-a celebrat hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și Preasfințitul Părinte Petroniu, Chiriarhul Sălajului, informează Arhid. Ionică Torcoş.

Din sobor a făcut parte şi părintele paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

După slujba din 23 aprilie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a adresat un cuvânt de bun venit Înaltpreasfințitului Părinte Iosif și a felicitat pe părintele paroh pentru întreaga activitate desfășurată.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a adresat celor prezenţi o omilie.

La rândul său, părintele Ionuț Pop a mulțumit celor doi Ierarhi pentru slujire și le-a dăruit câte o icoană reprezentând pe Maica Domnului.


Parohia de pe strada Crasnei, aşa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009.

Piatra de temelie a acestui locaș de cult a fost aşezată în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a ierarhului din Mira Lichiei. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, locașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, Sfântul Apostol Toma.

 

Comentarii Facebook


Știri recente