Hramul bisericii Sf. Sfințit Mucenic Antim al Nicomidiei, la Galați

În fiecare an, la data de 3 septembrie, credincioșii parohiei gălățene „Sfintele Femei Mironosițe” se află în zi de sărbătoare, întrucât îl cinstesc pe cel de-al doilea ocrotitor ceresc, pe Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei.

Evenimentul liturgic, pastoral-misionar și social-filantropic deopotrivă a debutat încă din ajun prin oficierea slujbei de priveghere și a continuat a doua zi, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți din municipiul Galați și nu numai, la care a asistat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum ne-a precizat Pr. Molocea Gabriel.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Te-Deum-ul de mulțumire, precum și slujba parastasului pentru vrednicii de pomenire Arhiepiscop Antim Nica al Dunării de Jos (între 1975 -1994), Patriarhul Teoctist (între 1986-2007), dar și pentru toți ctitorii și donatorii sfântului locaș, adormiți întru Domnul.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiționala agapă frățească, toți credincioșii prezenți primind pachete cu hrană și daruri de suflet.

Subliniem privilegiul de care se bucură această parohie, și anume acela de a fi singura din țară care îl are ocrotitor pe Sf. Mc. Antim, martir la anul 303, în timpul domniei împăratului roman Maximilian.

***

Printre primele lăcașuri de cult din orașul Galați înființate după anul 1989, parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Antim” și „Sfintele Femei Mironosițe” este singura parohie din țară închinată acestui Sfânt Sfințit Mucenic.

Situată în nord-vestul orașului Galați, pe Bulevardul Milcov nr. 25 A, într-o zonă muncitorească, parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Antim” din Galați deservește nevoile pastorale și liturgice ale aproximativ 4.000 de familii din cartierele Micro 13 B și Micro 38. Ea a fost înființată în anul 1990, la 21 septembrie, prin desprinderea a două zone din parohiile „Sfânta Treime”- Filești și „Adormirea Maicii Domnului”- Cimitir.

În data de 1 iunie 1991, s-a sfințit locul și s-a pus piatra de temelie, slujba fiind săvârșită de către Preasfințitul Episcop Casian, pe atunci Arhiereu-Vicar al Episcopiei Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și un mare număr de credincioși.

Impresionantul devotament al enoriașilor și osârdia credincioaselor din parohie care ajutau la construcția bisericii au făcut ca, la propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, în anul 1994, biserica să primească și al doilea hram – „Sfintele Femei Mironosițe”.

În anul 2000 s-a început pictarea bisericii în tehnica fresco de către pictorul Ciprian Buzuloi din București, iar în anul 2011, Chiriarhul Dunării de Jos a sfințit pictura bisericii, care a fost așezată ca un veșmânt al Învierii.

Comentarii Facebook


Știri recente