Hramul bisericii românești din Isacova – Protopopiatul Daciei Ripensis

În data de 08 aprilie 2016, ziua pomenirii Sf. Mucenici Montanus și Maxima, pe stil vechi, a avut loc hramul bisericii românești din satul Isacova de pe Valea Moravei, după cum ne-a precizat Pr. Petru Hogea, consilier administrativ al Protopopiatului Daciei Ripensis.

Cu această ocazie, Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, Protopop al Daciei Ripensis și Vicar al Timocului, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte Pr. Ionel Mălaimare, protopop de Alibunar din Banatul sârbesc, Pr. Petru Hogea, consilier administrativ al Protopopiatului Daciei Ripensis, Pr. Iel Buobu Lui, paroh local, Pr. Antonie Isac paroh al Metoniței, Pr. Doru Ovidiu Ursu, paroh al Borului și al Gorneanei, Pr. Cătălin Lăudat, paroh al Bobovei și Pr. Ioan Mihai Măriuța, paroh al Brezonicului, a oficiat Sf. Liturghie a Darurilor înainte sfințite.

La eveniment a fost prezentă delegația Ambasadei României din Belgrad condusă de dl Ambasador Daniel Banu, iar la sfârșitul slujbei corul protopopiatului, Sf. Mucenic Ioan Valahul, a cântat Balada Brâncovenilor. Această biserică se află pe teritoriul străvechii Episcopii de Horreum Margi și este singura biserică închinată Sfinților Mucenici Montanus Preotul și soția sa Maxima din Singidunum.

Comentarii Facebook


Știri recente