Hramul Bisericii Ortodoxe Românești Sfânta Treime din Sofia

În Duminica Cincizecimii, 8 iunie 2014, Biserica Ortodoxă Românească din Sofia a fost încununată cu ocazia prăznuirii hramului bisericii Sfânta Treime, de numeroși slujitori ai Bisericii Ortodoxe Bulgare, dar și de prezența Preacucernicului Părinte Dinu Pompiliu, Consilier Patriarhal al Sectorului de Pelerinaje al Patriarhiei Române, delegat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

După cum ne-a transmis Cristi Preda, în cuvântul de învățătură pe care Părintele Consilier Dinu Pompiliu l-a adresat credincioșilor, a reliefat aspecte importante despre prăznuirea de către Biserică a acestei mari sărbători a Cincizecimii și despre începutul Bisericii, realitatea care se naște odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, care înnoiește și îndumnezeiește chipul lumii prin lucrarea sa sfințitoare. Părintele Consilier a subliniat astfel, în cuvântul de învățătură, importanța Persoanei Duhului Sfânt, care cultivă în Biserică și un duh comunitar, care unește și sfințește pe toți credincioșii de pretutindeni, argumentând astfel participarea la evenimentul prăznuit în Biserica Ortodoxă Românească din Sofia.

De asemenea, pe această cale, Părintele Consilier Dinu Pompiliu a mulțumit Preacucernicului Părinte Paroh Neluțu Oprea, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române în Sofia și păstor al comunității credincioșilor din Parohia Ortodoxă Sfânta Treime din Sofia, pentru dragostea cu care a fost primit, apreciind devotamentul și activitatea misionară și pastorală din parohia ortodoxă cu care a fost încredințat.

Mulțumirile s-au adresat în chip deosebit Ambasadei României din Republica Bulgaria, apreciind implicarea în viața Bisericii Ortodoxe Românești a domnului Ministru plenipotențiar Cornel Vișoiu, prim colaborator al Ambasadei României din Bulgaria.

Cu ocazia prăznuirii hramului din comunitatea românească a Bisericii Ortodoxe Sfânta Treime din Sofia, a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Teodosie, Episcop de Volsky, dar și de numeroși slujitori de seamaă ai Bisericii Ortodoxe Bulgare, între care amintim: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofan de la Catedrala Al. Nevsky, Pc. Ic. Stavr. Mina Mincev- Paroh al Bisericii Sf. Nedelea, Pc. Ic. Stavr. Anghel Anghelov- Paroh al Bisericii Sf. Sofia, Pc. Ic. Stavr. Nicolae Gheorghiev- Biserica Sf. Petka, Sofia, Pc. Ierom. Zotic Gheski- Biserica Rusă, Sofia, Pc. Prot. Ștefan Palicorov, Paraclisul Facultății de Teologie din Sofia și Diac. Vasil Tanev, Director adjunct al Seminarului Teologic Ivan Rilski din Sofia.

Comunitatea românească a Bisericii Ortodoxe Românești din Sofia a îmbrăcat haine de sărbătoare, odată cu prăznuirea hramului bisericii, fiind impresionată și de frumusețea cântărilor bizantine intonate de Psalții Cristi Preda și Bogdan Marin și a Pr. Diac. Cristian Filiuță, slujitori ai Bisericii Șerban-Vodă din București, prezenți la eveniment prin stăruința Preacucernicului Părinte Consilier Dinu Pompiliu, delegat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în această deplasare.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel elogiază „faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României” într-un mesaj adresat Majestății Sale Margareta

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române cu ocazia Zilei Naționale a Regalității.  „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele…