Hramul Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca

„Prin Sfânta Cruce a venit bucurie la toată lumea”, a spus Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului, în cuvântul de învățătură la praznicul Înălțării Sfintei Cruci.

Demisolul Bisericii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca a fost sfințit duminică, 14 septembrie 2014, la sărbătoarea hramului, în ziua de prăznuire a Înălțării Sfintei Cruci. Spațiul a fost binecuvântat de Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului, în urma lucrărilor de renovare efectuate în acest an, potrivit Radio Renașterea. Slujba de binecuvântare a fost urmată de oficierea Sfintei Liturghii în sobor de preoți și diaconi, slujbă la care au luat parte mulțime de credincioși din cartierul clujean Mănăștur și din alte zone ale municipiului.

Prin Sfânta Cruce a venit bucurie la toată lumea

În cuvântul de învățătură rostit la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Vasile a vorbit despre însemnătatea Sfintei Cruci pentru creștini: „Privind mai adânc în taina Sfintei Cruci vedem că prin Sfânta Cruce a venit bucurie la toată lumea. Așa cântă Sfânta Biserică în ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci. Adâncindu-ne în istoria duhovnicească a credinței și a bisericii întemeiată pe Sfânta Cruce prin jertfă dumnezeiască de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, înțelegem mai mult iubirea desăvârșită pe care a avut-o și o are necontenit Mântuitorul nostru Iisus Hristos”.

Un spațiu amenajat în folosul comunității parohiale

Demisolul bisericii de la pe strada Plopilor a fost dotat cu o bibliotecă și cu aparatură specială pentru activitățile cu tinerii și copiii parohiei. Tot aici, va funcționa și un cabinet medical pentru persoanele nevoiașe, a declarat pr. paroh Gavril Vârva: „În a doua jumătate a anului au fost efectuate lucrări de renovare și lucrări iconografice în vederea dotării spațiului cu o bibliotecă, cu un sistem de video-proiecție, cu tablă și mese noi pentru elevii care participă la orele de pregătire pentru gimnaziu, liceu și facultate, precum și deschiderea unui cabinet medical unde se vor desfășura în condiții adecvate, actele medicale pe care medicii atașați de comunitatea noastră eclesială, înțeleg să le ofere credincioșilor mai anevoioși”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopul Oradiei a primit vizita Principelui Radu

Episcopul Sofronie al Oradiei a primit săptămâna trecută vizita Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Întâlnirea a avut loc vineri după-amiază la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea. Cu ocazia acestei vizite, Episcopul Oradiei…