Hramul Bisericii din Tenerife. „Prezența lui Hristos schimbă fața lumii”

Parohia Ortodoxă Română din Tenerife și-a serbat hramul de Buna Vestire. În comunitate a slujit sâmbătă Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei.

Preasfințitul Părinte Timotei le-a explicat credincioșilor cât de important este ca temelia vieții creștinului să fie credința în Hristos.

„Dacă părinții viețuiesc după cuvântul lui Dumnezeu și dau acest duh al lui Hristos și copiilor, chiar dacă la un moment dat aceștia se îndepărtează de voia lui Dumnezeu, totuși ei au o temelie bună, temelia credinței în Hristos, pe care nu va rezista nicio zidire a lumii deșarte”.

Ierarhul a subliniat că „‹piatra din capul unghiului pe care au nesocotit-o ziditorii› lumii acesteia, este Hristos – Adevărul Însuși, care trebuie așezat în sufletul copiilor noștri, și al tuturor celor pe care îi întâlnim în această viață”.

„Dacă vom face aceasta și fața lumii s-ar schimba, și ne-am schimba și noi odată cu lumea. Vedem că lumea de azi este foarte agitată și confuză, deoarece se depărtează tot mai mult de Dumnezeu, de aceea avem și tot mai puțină bucurie, căci ne lipsim de harul lui Dumnezeu”.

PS Timotei a conchis că „lipsa bucuriei noastre este, de fapt, lipsa harului dumnezeiesc; o lipsă datorată nepăsării noastre și a uitării chemării noastre la asemănarea cu Dumnezeu”.

Cu ocazia împlinirii a 14 ani de la hirotonia Părintelui Remus, și, totodată, a 14 ani de la înființarea parohiei, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit pe acesta iconom în semn de apreciere pentru activitatea pastorală și misionară desfășurată în Tenerife.

Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei

Comentarii Facebook


Știri recente