Hramul bisericii de pe Valea Gârbăului

ÎPS Părinte Andrei a fost în dimineața zilei de 7 august 2013, în mijlocul credincioșilor din parohia „Sf. Ioan Iacob Hozevitul” din localitatea clujeană Florești. Ierarhul a oficiat de la ora 10:00 Sf. Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În acest fel s-a sărbătorit hramul locașului de cult, cu două zile mai tărziu față de ziua prăznuirii Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Slujba a fost oficiată la subsolul bisericii aflată în constructie, iar pe parcursul ei a fost săvârșită și o hirotonie întru preot. Credincioșilor prezenți, ÎPS Andrei le-a adresat un cuvânt de învățătură, făcându-le cunoscută viața Sf. Ioan Iacob de la Neamț, potrivit Radio Renașterea.

Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din localitatea clujeană Florești a luat ființă în urmă cu 2 ani, cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Aceasta a venit în întâmpinarea nevoii credincioșilor de pe Valea Gârbăului, de a avea o biserică. De la 1 iulie 2011, pr. Ovidiu Marțis a fost numit de ÎPS Părinte Andrei, preot paroh, având misiunea de a ridica în aceasta zonă un locaș de cult. În aproximativ 2 ani s-a reușit construirea unui altar de vară și finalizarea subsolului bisericii, în care se oficiază sfintele slujbe.

Comentarii Facebook


Știri recente