Hramul bisericii bucureștene Domnița Bălașa

Biserica Ortodoxă îl va pomeni, vineri, 10 ianuarie, pe Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Nyssei. Un fragment din sfintele sale moaște se află și în Capitală, la Biserica „Domnița Bălașa” – Paraclis patriarhal. Lăcașul de cult își va sărbători cu acest prilej cel de-al treilea hram.

„Slujba Privegherii va fi săvârșită în Ajunul Sărbătorii, iar la sfârșitul Privegherii va avea loc procesiunea cu Sfintele Moaște în jurul Bisericii. A doua zi va avea loc Sfânta Liturghie și slujbă de pomenire. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal”.

Biserica „Domnița Bălașa”, este o construcție în stil neoromantic și neobizantin, de mari dimensiuni. Primul lăcaș de cult ridicat pe aceste locuri, în anii 1743-1744, a fost ctitorit de Domnița Bălașa și soțul acesteia. În 1750, Domnița Bălașa zidește alături de prima ctitorie, folosită apoi ca paraclis, un al doilea lăcaș, cu hramul Înălțarea Domnului. Mai târziu, biserica este dărâmată și se construiește un al treilea lăcaș în stil neo-gotic, cu același hram. Clădită însă pe un teren expus inundațiilor, această biserică s-a degradat repede, fiind demolată după 40 de ani. În timpul domniei Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta a fost zidită actuala biserică „Domnița Bălașa”, a patra pe aceste locuri. Lăcașul a mai fost consolidat după cutremurul din anul 1977 și resfințit în anul 1994, atunci când îi primește ocrotitori și pe Sfinții Martiri Brâncoveni.

Moaștele Sfântului Grigorie de Nyssa se află la Biserica „Domnița Bălașa” din Capitală de aproximativ 40 de ani, iar relicvariul cu sfintele odoare datează din anul 1792.

Comentarii Facebook


Știri recente