Hram la unica biserică bucureșteană ocrotită de Sf. Ioachim și Ana: Icoana Kazanskaia rămâne până luni

Biserica Parohiei Oborul Vechi, unica din Capitală ocrotită de Sf. Părinți Ioachim și Ana, și-a serbat hramul sâmbătă primind în pelerinaj o copie a Icoanei Maicii Domnului „Kazanskaia” de la Mănăstirea ilfoveană Sitaru.

Icoana a ajuns la parohia bucureșteană vineri seară, când slujitorii comunității, împreună cu numeroși alți clerici bucureșteni, au oficiat Taina Sfântului Maslu și au condus o procesiune în jurul bisericii.

Au fost purtate în procesiune și o copie a Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, precum și icoana hramului, ambele din patrimoniul lăcașului de cult.

„Obștea mănăstirii s-a bucurat primind această veste și această binecuvântare din partea Părintelui Patriarh Daniel ca Icoana Maicii Domnului din Kazan să meargă în casa părinților Săi, aici, în biserica Parohiei Oborul Vechi, pentru bucuria și mângâierea credincioșilor”, a declarat, pentru Radio Trinitas, Ierom. Hrisostom Iorgulescu, secretarul Mănăstirii Sitaru, care a condus delegația venită cu icoana.

El a precizat că, în tradiția slavă, sunt trei mari icoane făcătoare de minuni pentru popoarele slave: a Maicii Domnului din Kazan, a Maicii Domnului de la Vladimir și a Maicii Domnului de la Poceaev.

„M-am bucurat să văd că aceste două icoane (de la Kazan și de la Poceaev – n. red.) s-au întâlnit și nădăjduim, cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ca sămânța războiului să se stingă și popoarele ortodoxe să trăiască în pace și în binecuvântare”, a adăugat Ierom. Hrisostom Iorgulescu.

Pr. Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat sâmbătă, 10 septembrie 2023, liturghia la hramul Parohiei Oborul Vechi din Capitală. Foto: Parohia Oborul Vechi

Liturghia de hram a fost oficiată sâmbătă de Părintele Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Bucurie și emoție, pentru că Maica Domnului a venit din nou în mijlocul nostru – Maica Domnului, prin minunata icoană adusă de la Mănăstirea Sitaru”, a declarat Părintele Paroh Ciprian Tudor.

„Au venit credincioșii ca mărturie vie despre nenumăratele binecuvântări ce le-au primit de la Maica Domnului și de la Sfinții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana. Ne bucurăm și noi, văzând bucuria lor și noi știm cât de mult bine a făcut Maica Domnului în viața noastră și mai ales în parohia aceasta.”

Icoana Maicii Domnului „Kazanskaia” de la Mănăstirea Sitaru a fost adusă în pelerinaj la hramul Parohiei Oborul Vechi din Capitală vineri, 9 septembrie 2023, și va pleca înapoi luni, 11 septembrie, după Sf. Liturghie. Foto: Parohia Oborul Vechi

Luni, după Liturghie, icoana se va întoarce la Mănăstirea Sitaru.

Foto credit: Parohia Oborul Vechi

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente