Hram la Parohia „Sfântul Mina – Vergu” din Bucureşti

Parohia Sfântul Mina – Vergu din Bucureşti îşi sărbătoreşte mâine, 11 noiembrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Mina. Cu acest prilej, racla cu moaştele Sfântului a fost aşezată încă din această dimineaţă de la orele 07:00 într-un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult, pentru închinarea credincioşilor.

Programul liturgic continuă în această după amiază de la orele 17:00 cu Slujba Privegherii. Se vor oficia Vecernia cu Litie, precum şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina, după cum ne-a declarat Pr. Paroh Gheorghe Ispas.

Mâine, în ziua hramului, Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu orele 09:30. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment va fi Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Racla cu sfintele moaşte va fi introdusă mâine în lăcaşul de cult după închinarea ultimului credincios.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente