Hram la parohia Sfântul Ioan Botezatorul din Stockholm, Suedia

Credincioșii romani ortodocși din parohia Sfântul Ioan Botezatorul din Stockholm, Suedia, și-a sărbătorit ieri, 10 ianuarie 2010, hramul. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul părinte Macarie Episcopul europei de Nord înconjurat de un sobor de preoți. Părintele Florin Șerbat, parohul bisericii Sfântul Ioan Botezatorul din Stockholm, a dat mai multe detalii despre evenimentele de ieri într-un interviu Radio TRINITAS:

‘Cu ajutorul bunului Dumnezeu, Parohia noastră ortodoxă română ‘Sfânta Treime și Sfântul Ioan Botezătorul’ din Stockholm și-a sărbătorit hramul. Datorită faptului că în ziua de joi, ziua de cinstire a Sfântului Ioan a fost zi lucrătoare în Suedia, iar ieri, fiind duminică, au putut participa mult mai mulți credincioși la slujba hramului. După ce ne-am bucurat de prezența Preasfinției Sale încă din prima zi a anului, iată, că astăzi am avut din nou bucuria de a-l avea din nou în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, care împreună cu un sobor de preoți a săvârșit Sfânta Liturghie. După slujbă, am organizat o agapă frățească, la care am participat toți cei prezenți la Liturghie. Tot ieri la Stockholm, am sărbătorit și pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeștii Bacăului, care ocrotește centrul de pelerinaj al Episcopiei noastre ortodoxe române a Europei de Nord. Așa cum a subliniat și Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, în cuvântul său de învățătură, acest Cuvios român din secolul al nouăsprezecelea, a ajuns ca pelerin de la Sfântul Munte Athos în ținuturile nordice ale continentului. Icoana Sa și părticele din moaștele Sale se păstrează la mănăstirea Varlaam din Finlanda. Am încercat să ne dăm toată silința de a-i aduce cinstire Sfântului Prooroc Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan și Sfântului Antipa de la Calapodești Bacăului, cei care ne ocrotesc cu rugăciunile lor și mijlocesc pentru noi înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Împărtășim această bucurie tuturor celor care poartă numele Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și, în același timp, fiind la început de an, departe de țară, de aici din nordul Europei, dorim tuturor românilor un an plin de pace, mai îmbelșugat și binecuvântarea Domnului să-i acopere și să-i întărească pretutindeni.’

Comentarii Facebook


Știri recente