Hram la Mănăstirea Sfânta Treime – Strâmba

Mănăstirea Sfânta Treime din localitatea Strâmba-Jiu, județul Gorj, și-a sărbătorit hramul luni, 20 iunie 2016. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de preoți condus de Preacuviosul Părinte Vladimir, Mare eclesiarh la Catedrala Mitropolitană Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova, informează Vasile Gogonea din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.

În cuvântul de învăţătură părintele a spus:

A doua zi după Sfintele Rusalii este îndătinată Sărbătoarea «Sfintei Treimi», adică a Lui Dumnezeu unuia în trei persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, «Treimea cea deoființă și nedespărțită», așa cum ne învață pe noi sfânta biserică, iar noi credem și mărturisim. Toate cele trei persoane sunt una și nedespărțită. Toate desăvârșirile Tatălui le are și Fiul, și toate desăvârșirile le are și Duhul Sfânt. Persoanele dumnezeiești se deosebesc nu în substanță, cum zicem în «Crez»: «Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat», iar despre Duhul Sfânt spunem: «Care împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit!». Toate aceste trei persoane dumnezeiești au o ființă, o putere, o mărire și o dumnezeire. Ele se deosebesc în «persoană»: Tatăl este din veci, Fiul este născut din veci, din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci, din Tatăl. Că sunt diferite în persoane, noi le cunoaștem de la Sfântul Botez, când preotul rostește formula «Tainei» pentru toate cele trei persoane. În lucrările Marelui Dumnezeu sunt prezente toate cele trei persoane dumnezeiești: la facerea lumii prin Dumnezeu-Tatăl, la răscumpărarea lumii prin Dumnezeu-Fiul și la sfințirea operei Tatălui și Fiului și a Duhului Sfânt care s-a pogorât în chip de limbi de foc asupra ucenicilor și a Sfinților Apostoli, în ziua de Rusalii.

***

Mănăstirea a fost ridicată între anii 1518 şi 1519 de membrii familiei Roşianu, boieri de viţă veche, renumiţi pe valea Jiului. Datele existente nu menţionează însă prima formă în care a fost construit lăcaşul de închinare, dacă a fost din lemn sau zid. Cert este însă că, pe vremea domnitorului Mihai Viteazul, unul dintre urmaşii vechilor ctitori, urmaşul ctitorului, logofătul Stoichiţă Roşianu, a rezidit din temelie mănăstirea. Demersul său a fost onorat şi de cheltuiala lui Pătraşcu Vodă, nimeni altul decât tatăl domnitorului muntean.

Comentarii Facebook


Știri recente