Hram la Mănăstirea Recea de Mureş

Mănăstirea Recea din Judeţul Mureş şi-a sărbătorit hramul, marţi, 08 septembrie 2015, în ziua sărbătorii Naşterii Maicii Domnului. Cu acest prilej, în ajunul sărbătorii, Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. A doua zi, în ziua praznicului, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

„Mulţime mare de credincioşi din străvechea Transilvanie, dar şi din toate colţurile ţării, s-au adunat în această zi la Recea pentru a înălţa rugăciuni fierbinţi către Maica Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru a slăvi cu inima şi cu întreg cugetul lor primul eveniment din iconomia mântuirii noastre – naşterea celei mai curate fiinţe de pe pământ, capabilă să primească în pântecele ei pe necuprinsul Dumnezeu. Frumuseţea Sfintei Liturghii a fost întregită şi de hirotonirea diaconului Oliviu Botoi, profesor la Seminarul Teologic Ortodox «Sfântul Simion Ştefan» din Alba Iulia, întru preot pe seama Paraclisului acestei instituţii de învăţământ teologic” după cum a precizat Arhid. Liviu Stanciu, Secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului de la Recease află în apropierea Municipiului Târgu-Mureş. Obştea de maici este condusă de maica stareţă Stavrofora Cristina Chichernea.

Comentarii Facebook


Știri recente