Numeroși pelerini, credincioși din Dâmbovița, dar și turiști aflați în vacanță în Munții Bucegi au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită duminică de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon la hramul Mănăstirii Peștera Ialomiței.
IPS Nifon a vorbit despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel ca veritabile „pietre de granit ale credinței” și a evidențiat puterea transformatoare a propovăduirii lor.
„Sfinții Apostoli Petru și Pavel au propovăduit popoarelor învățătura și Vestea cea bună a mântuirii, chemând și transformând din temelii societatea umană, la care au fundamentat valorile nepieritoare ale adevărului, dreptății și iubirii, ce au edificat civilizația creștină”, a spus Arhiepiscopul Târgoviștei.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „încrederea în transfigurarea lumii, prin sfințirea și înnoirea ei, i-a determinat pe cei doi Apostoli să își închine misiunea și întreaga viață propovăduirii și proclamării dragostei jertfelnice a Domnului Hristos, pe care L-au făcut cunoscut, mărturisindu-L chiar cu prețul propriei vieți”.
„De aceea, exemplul de tărie în credința transformatoare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel reprezintă un puternic argument pentru a ne apropia mai mult de Biserica Dreptmăritoare, care păstrează ca un scump tezaur, învățăturile și credința apostolică în toată plinătatea ei”.
Mănăstirea Peștera Ialomiței este situată în comuna Moroeni, județul Dâmbovița, la intrarea în Peștera Ialomiței.
Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviștei






