Hram la Mănăstirea Dealu, unde se află capul lui Mihai Viteazul: Domnitorul avea evlavie la Sf. Nicolae

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și exarh patriarhal, a oficiat marți Sfânta Liturghie în biserica Mânăstirii Dealu, care și-a serbat hramul.

Din soborul slujitorilor au mai făcut făcut parte Părintele Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial, Părintele Alin Ștefan, Secretar eparhial, și Părintele Andrei Niculăescu, Inspector eparhial.

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon a vorbit despre importanța cinstirii sfinților în Ortodoxie, ca vrednici următori ai Mântuitorului Hristos. Ei s-au străduit, prin viața lor, să atingă culmi de lumină și de bucurie întru Duhul Sfânt, devenind pilde demne de urmat pe drumul sfințeniei, a spus ierarhul.

Iar Sf. Ier. Nicolae este expresia prin excelență a bunătății, a blândeții și a sfințeniei pentru întreaga lume creștină, a mai subliniat ierarhul. El ne oferă exemplul sfințeniei, fiind personalitatea cea mai cunoscută a Antichității creștine, care s-a implicat, cu multă jertfelnicie în misiunea socială a Bisericii.

IPS Nifon a oficiat marți Sfânta Liturghie în biserica Mânăstirii Dealu, care și-a serbat hramul. Foto: Arhiepiscopia Târgoviștei

Pentru bunătatea și generozitatea sa, el se bucură astăzi de respectul întregului mapamond creștin, personificarea sa populară fiind Moș Nicolae – imaginea dărniciei, a bucuriei și a iubirii, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul slujbei a fost hirotonit preot, pe seama Parohiei Sturzeni din Târgoviște, Diaconul Constantin Răzvan Scarlat, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.

IPS Nifon a oficiat marți Sfânta Liturghie în biserica Mânăstirii Dealu, care și-a serbat hramul. Foto: Arhiepiscopia Târgoviștei

Mânăstirea Dealu este cea mai importantă necropolă voievodală munteană, unde se păstrează capul voievodului martir Mihai Viteazul.

Domnitorul avea o evlavie deosebită la Sf. Nicolae, în cinstea căruia a ctitorit Mănăstirea Mihai Vodă din București. Era într-o zi de Sf. Nicolae când, ca ban al Craiovei, viitorul domnitor a fost condamnat prin intrigile dușmanilor. Dar sentința nu a fost dusă la îndeplinire, fiindcă privirea Banului Craiovei l-a speriat pe călău.

După o amplă restaurare a întregului complex monahal, biserica Mânăstirii Dealu a fost resfințită în 2018.

Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviștei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…