Centrul de zi pentru copii „Sf. Mc. Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor și-a serbat miercuri ocrotitoarea. Cu acest prilej, copiii au primit în dar ghiozdane, haine și rechizite.
Copiii, consilierii și sprijinitorii centrului au participat la slujba Acatistului sfintei și la o slujbă de Te Deum oficiată în paraclisul instituției de Părintele Ionuț Tutea, Consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Părintele Patriarh Daniel vă transmite tuturor salutări, adresând totodată și un gând de mulțumire către cei care au făcut posibil și acest moment de oferire a darurilor pe care voi, copiii, le-ați primit, și anume, vorbim de Episcopia Română Ortodoxă a Italiei”, a spus Părintele Ionuț Tutea.
„Preasfințitul Părinte Siluan este alături de acest centru și oferă sprijin cu regularitate desfășurării activității aici.”
„O dată în plus, vă spunem la mulți ani, fie ca Bunul Dumnezeu să binecuvinteze cu spor toată strădania celor care veniți și ostenți aici zi de zi în cadrul acestui centru, iar voi, dragi copii, vă dorim să vă dea Dumnezeu înțelepciune, să aveți reușite la școală, iar la anul să vă vedem încă și mai mari, și mai frumoși, și mai înțelepți!” a mai spus părintele consilier eparhial.
Prof. Viorica Provian, voluntara centrului, i-a îndemnat pe copii să asculte de părinţii slujitori şi de profesorii lor, să se roage Sfintei Sofia, pentru a dobândi înţelepciune, și celor trei fiice ale sfintei, Pistis, Elpis şi Agapi, ca să cultive în sufletele lor virtuţile teologice: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea.
Daruri oferite de Episcopia Italiei
„Copiii au primit daruri din partea Episcopiei Ortodoxe Românea Italiei constând în ghiozdane echipate complet cu rechizite pentru noul an școlar, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, articole sportive și produse de higienă”, a explicat Oana Miu, psihologul centrului.
„În cadrul centrului sunt înscriși 35 de copii, ei vin aici pentru a primi sprijin la efectuarea temelor, în încercarea noastră de a diminua abandonul școlar. Au parte de consiliere psihologică, activități recreative, servesc o masă caldă înainte de școală sau după școală.”
„Centrul funcționează în regim after school sau before school și încercăm să oferim copiilor, în funcție de nevoile lor, tot sprijinul de care suntem capabili. Avem ajutorul voluntarilor, care sunt prezenți tot timpul la solicitările noastre și ne bucurăm că au venit astăzi să sărbătorească împreună cu noi hramul Centrului de zi Sfânta Mucenită Sofia.”
Pe lângă rechizite, copiii au primit și haine.
Centrul de zi pentru Copiii „Sfânta Muceniță Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor are ca scop prevenirea riscului de excluziune socială a copiilor din familii vulnerabile prin asigurarea unui program de servicii sociale, educaționale, psihologice și medicale.
Foto credit: Centrul de zi „Sf. Mc. Sofia”