Hram la Catedrala din Huși. „Cu cât vom trăi mai plenar starea de «robi» ai lui Hristos, cu atât vom fi mai liberi”

Cinci ierarhi au slujit la hramul Catedralei din Huși, marți, 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Împreună cu PS Ignatie au liturghisit Episcopii Antonie de Bălți și Veniamin al Basarabiei de Sud, PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Credincioșii au avut ocazia să aducă cinstire icoanei relicvar a Sf. Ap. Petru și Pavel și moaștelor Sf. M. Mc. Chiriachi, așezate într-un baldachin în exteriorul catedralei.

Ierarhii se închină la sfintele moaște înainte de începerea slujbei. ©Episcopia Hușilor

”Domnul cunoaște gândul nostru

După citirea textului evenghelic, PS Nichifor Botoșăneanul le-a vorbit celor prezenți despre Sf. Ap. Petru și Pavel. În predica sa, ierarhul s-a întrebat „de ce nu S-a descoperit Dumnezeu tuturor fariseilor, precum lui Pavel pe Drumul Damascului?”.

„Pentru că Domnul cunoaște gândul nostru! După acest gând rânduiește în viața noastră întâlniri și deveniri pentru ca să se vădească cele din adâncul nostru”, a subliniat PS Nichifor.

PS Nichifor predică la hramul Catedralei din Huși. ©Episcopia Hușilor

Două îndemnuri actuale

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Hușilor s-a adresat celor prezenți și a adus în atenție două îndemnuri actuale, unul de la Sf. Pavel și altul de la Sf. Petru:

„Două cuvinte din scrierile acestor doi Apostoli se pliază foarte bine pe bulversările valorice, culturale și sociale pe care le trăim. Sfântul Apostol Pavel ne spune: «Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc» (I Corinteni 10, 23). (…) Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă: «Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu» (I Petru 2, 16)”.

„Observăm, fără niciun efort, în jurul nostru, că oamenii însetează după libertate. Fiecare își concepe, conform cu mentalitatea lui și cu structura lui sufletească, propria libertate”, a continuat părintele episcop.

„Din nefericire, de multe ori folosim libertatea ca pretext al răutăților noastre, al deficiențelor și carențelor noastre sufletești. De aceea Sfântul Apostol Petru ne dă îndemnul de a trăi ca oameni liberi, ca cei care Îl avem pe Hristos în inima noastră, căci El este adevărata libertate”, a explicat PS Ignatie.

Un paradox

„Tot ceea ce ține de lumea aceasta, care este afectată de păcat, înseamnă renunțare la libertate. Un om pătimaș nu este liber, ci este captiv propriilor lupte lăuntrice. Suntem liberi când Hristos este centrul vieții noastre, când El este Cel care dă lumină și bucurie minții și inimii noastre”.

„Aici este paradoxul: cu cât vom trăi mai plenar starea de «robi» ai lui Hristos, cu atât vom fi mai liberi”, a concluzionat Episcopul Hușilor.

Distincții

Slujba de hram s-a încheiat cu ceremonia de acordare a celei mai înalte distincții a Episcopiei Hușilor. PS Ignatie a oferit Crucea Episcopală „Episcop Grigorie Leu” Secretarului de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, și Președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu.

Victor Opaschi primește Crucea Episcopală „Episcop Grigorie Leu”. ©Episcopia Hușilor

Foto credit: Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente