Hram la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Călărași

Marți, 7 ianuarie 2014, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Călărași și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în prezența unui număr mare de credincioși.

În cuvântul de învățătură adresat numeroșilor credincioși prezenți, Preasfinția Sa a evidențiat viața și lucrarea profetică a Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul și cel mai mare profet al Vechiului Testament, cel care L-a arătat lumii pe Mântuitorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, binefăcători și slujitori ai bisericii parohiale „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Călărași, potrivit sf-esc.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente