Copiii de la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți au sărbătorit luni, 24 ianuarie, Unirea Principatelor Române printr-o serie de activități religioase, culturale și artistice.
Activitățile au început prin oficierea unui Te Deum, la finalul căruia delegatul Arhiepiscopului Calinic, Preotul Constantin Oprea, Consilier Eparhial în cadrul Sectorului Cultural, le-a vorbit celor prezenți despre importanța acestei zile în istoria poporului român.
În încheierea cuvântului, părintele consilier a apreciat eforturile depuse de întreg colectivul Așezământului în formarea și îngrijirea copiilor.
În continuare, copiii au susținut un program artistic compus din scenete, poezii și cântece patriotice.
La final, toți cei prezenți au dat „mână cu mână” și au dansat Hora Unirii în jurul bisericii din incinta Așezământului de Copii din Rădăuți.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica