Hirotesii întru duhovnic în Arhiepiscopia Craiovei

Cinci preoți din Arhiepiscopia Craiovei au primit, astăzi, 10 aprilie 2014, hirotesia în duhovnicie, sub omoforul Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Evenimentul a avut loc la Paraclisul mitropolitan „Toți Sfinții” din incinta Centrului eparhial din Craiova, după cum ne-a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.

Prin hirotesie, preoții au primit darul duhovniciei prin care pot săvârși Taina Sfintei Spovedanii pentru credincioșii din parohiile pe care le păstoresc. Este vorba despre preoții Bogdan Ștefan Băcescu de la Parohia Botoșești Paia, județul Dolj, preot Constantin Grigore Gaftonie de la Parohia Ostroveni, județul Dolj, preot Adrian Ilian Dogariu, parohia Amărăști de Jos I, județul Dolj, preot Liviu Stănescu, parohia Urdinița, județul Gorj și preot Dan Constantin Safta, Parohia Covrigi, județul Gorj.

După hirotesie, IPS Părinte Irineu a vorbit celor cinci slujitori ai Altarului despre importanța Tainei Sfintei Spovedanii și despre responsabilitatea pe care o au de împlinit în comunitățile încredințate spre păstorire: „Prin sfânta lucrare ce am săvârșit-o astăzi vi s-a transmis puterea de a dezlega și a lega păcatele oamenilor, de a conduce poporul lui Dumnezeu ce v-a fost încredințat, pe calea mântuirii, de a avea grijă de Biserica Mântuitorului Iisus Hristos. Sunteți chemați spre slujirea învățătorească, sfințitoare și conducătoare. Prin cele trei slujiri veți putea demonstra că sunteți vrednici ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos, că aveți o chemare specială, de preoți ai Dumnezeului celui viu. Ați fost înzestrați, prin noi, cu toate darurile, legați, dezlegați, sfințiți, binecuvântați, botezați, cununați, înmormântați, nu vă mai trebuie decât stăruință și râvnă. Așadar, stăruiți, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, îndrăzniți, îndemnați, certați unde este cazul, mângâiați și nu ezitați să faceți bine tuturor celor încredințați spre păstorire, ca niște doctori pricepuți”.

La final, cei cinci preoți duhovnici au primit ca dar, din partea IPS Irineu, câte un Molitfelnic și o Sfântă Cruce.

Comentarii Facebook


Știri recente