Hirotesie întru iconom stavrofor la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a hirotesit vineri, 10 iunie 2016, întru iconom stavrofor, pe Părintele Florin Marica, Consilier patriarhal în cadrul Sectorului Teologic-educațional al Patriarhiei Române.

Evenimentul a avut loc în Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Reședinței Patriarhale.

La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat și a subliniat faptul că ridicarea la acest rang bisericesc reprezintă o recunoaștere a meritelor sale și o încurajare.

Această distincție de iconom purtător de cruce este o recunoaștere a muncii depuse până acum și o încurajare pentru ceea ce urmează. În general, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu se încoronează decât cei care se luptă, nu cei care fug de luptă sau se ascund. Cei care se ostenesc aceia se evidențiază. Așa cum spune și rugăciunea de hirotesie, această distincție înseamnă recunoașterea că un slujitor al Bisericii a înmulțit talantul şi nu l-a îngropat. Şi există antiteza între oamenii care au talent, dar nu-l dezvoltă, nu-l pun în slujba celor mulți și oamenii care cultivă înmulțesc talantul sau talentul prin lucrare în favoarea comunității, în favoarea Bisericii aici în mod special, a spus Preafericirea Sa.

Iconomul stavrofor poartă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu roșu, iar la serviciile religioase, bederniță.

Rangul de iconom stavrofor este oferit preoților care desfășoară o activitate bisericească excepțională.

Comentarii Facebook


Știri recente