Harisma de a unge rănile: Un an fără PS Vasile Flueraș

Sâmbătă s-a împlinit un an de la plecarea la Domnul a Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș, care și-a dorit cândva să devină medic, dar a ajuns să înființeze așezăminte medicale. La numirea sa ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Bartolomeu Anania a spus că noul ierarh avea „o singură misiune importantă, aceea de a unge rănile; aceasta este harisma părintelui Vasile”.

Preasfinţitul Părinte Vasile Flueraș s-a născut în 30 decembrie 1948 la Cluj-Napoca, fiind fiu de muncitori.

Absolvent de școală profesională, lucra, dar avea și visul de a intra la Facultatea de Medicină. Acesta nu s-a împlinit, pentru că Dumnezeu avea alt plan cu el.

În 1968, un pelerinaj la mănăstirile de pe Valea Oltului i-a inspirat dragostea de a sluji Bisericii.

„Oricât de exigentă a fost educația comunistă și de neîndurătoare cu cele bisericești, oricât de drastic ar fi fost sistemul, Dumnezeu a învins. El m-a ajutat să-mi găsesc locul!”, avea să mărturisească mai târziu Preasfințitul Părinte Vasile.

În 1972 s-a înscris la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu, pe care l-a absolvit cu lucrarea „Probleme sociale în scrierile Părinţilor Capadocieni”, condusă de Părintele Profesor Teodor Bodogae.

În 27 noiembrie 1976 a fost hirotonit preot celib, urmând slujiri în numeroase locuri din oraș.

În anul universitar 1990-1991 a fost duhovnic-asistent la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Cluj-Napoca (azi Facultatea de Teologie Ortodoxă).

În 24 martie 1991 a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba-Iulia de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, iar în octombrie 1991 a fost numit stareț al Mănăstirii Nicula.

În februarie 1994, Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe vremea aceea Arhiepiscopul Clujului, l-a hirotesit arhimandrit și l-a numit Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Cluj-Napoca. La inițiativa ierarhului, în 15 august 1998, a fost numit Episcop-vicar al Eparhiei Clujului.

A fost hirotonit la Mănăstirea Nicula de Patriarhul Teoctist, căruia i-au fost alături un sobor de episcopi format din Mitropolitul Serafim Europei Centrale și de Nord (astăzi Mitropolitul Germaniei), Arhiepiscopul Bartolomeu Anania al Clujului, Episcopul Calinic Argatu al Argeșului și Muscelului, Episcopul Ioan al Harghitei și Covasnei (astăzi Mitropolitul Banatului și Episcopul-vicar Irineu Bistrițeanul, astăzi Arhiepiscopul Alba Iuliei.

Sectorul misionar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, coordonat de Preasfinţitul Părinte Vasile Flueraș, a devenit foarte dinamic și profesionalizat: au fost angajați asistenți sociali cu studii de specialitate, au fost deschise cămine pentru vârstnici, centre pentru copii, o policlinică, un centru de informare și consiliere în adicții, o farmacie gratuită și Centrul de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie”, care anul acesta împlinește un deceniu de activitate.

Foto: Dan Bodea via Transilvania Reporter

Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș s-a retras din activitatea administrativă în 2019, din motive de sănătate, „însă a rămas până la capăt fidel chemării sale, cu chipu-i luminos, senin și zâmbitor pentru cei din jurul său”, după cum scria într-o evocare Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.

A plecat la Domnul în 8 octombrie 2021, după șapte ani de suferință trupească, dar care nu i-a afectat seninătatea sufletească. Cei care l-au cunoscut continuă să-l evoce cu dragoste.

Fotomontaj: Radio Renașterea

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente