Grupul „Sf. Ioan Damaschin” din Arad, singurii psalți participanți la un concurs internațional coral în Franța

Grupul „Sf. Ioan Damaschin” din Arad este singurul cor psaltic care participă la Concursul Internațional Coral din Provence, Franța.

Competiția reunește 32 de coruri din toată lumea timp de patru zile la Saint-Raphäel, Riviera Franceză. Programul concertelor care vor avea loc în cadrul concursului poate fi consultat aici.

Psalții vor oferi răspunsurile liturgice în data de 6 iulie la Biserica Ortodoxă a comunității românilor din Toulon.

Pe lângă programul competiției, corul va mai susține și alte concerte pe Coasta de Azur.

Corul „Sf. Ioan Damaschin”

Corul „Sfântul Ioan Damaschin” a fost fondat în anul 2008 la inițiativa elevilor seminariști din Arad, din dragoste pentru Dumnezeu și cântarea bisericească. Acesta este format din preoți, diaconi, profesori, studenți teologi, seminariști și tineri din diferite domenii de activitate.

În 2021, corul a câștigat Premiul al III-lea la Festivalul Internațional de Muzică Bisericească Ortodoxă „Hajnówka” desfășurat la Bialystok, Polonia, iar în 2022 a participat la Festivalul Alta Pusteria, desfășurat în regiunea Val Pusteria din nordul Italiei. În 2023, psalții au câștigat „Diploma de Aur” la Concursul Coral Herceg Novi, Herceg Novi, Muntenegru.

Din anul 2018, Corul bizantin „Sfântul Ioan Damaschin” este condus de preotul Gabriel Streulea.

„În 2024 am participat în Macedonia de Nord la un festival de muzică, iar anul acesta ne-am pregătit și mai mult, pentru că este un concurs destul de important și am vrea să ne întoarcem acasă victorioși”, a transmis părintele dirijor.

Fiind un cor bisericesc, psalții participă la această competiție cu binecuvântarea Arhiepiscopului Timotei al Aradului.

Sursă foto: Facebook / Grupul Sfântul Ioan Damaschin


Știri recente