Grupul Psaltic Tronos va concerta pentru prima dată la Lugoj

Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale va susține, Concertul „Cântările Învierii”, sâmbătă, de la ora 19:00, în Piața Victoriei din Lugoj, județul Timiș.

În cadrul evenimentului, vor fi prezenți și copiii din Grupul vocal „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” coordonat de pr. Traian Birăescu.

„Mi-am dorit foarte mult să aduc în fața lugojenilor Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române. Bucuria mea cea mai mare este că toți acești copii vor avea în fața lor modele demne de urmat și vor împărți scena alături de cele mai bune voci de muzică bizantină din România”, a declarat pentru Basilica.ro pr. Traian Birăescu.

„Nădăjduiesc că momentele concertului «Cântările Învierii» vor deveni o amintire de neuitat, pe care copiii mei să o păstreze într-un colț tainic al inimii. Ori de câte ori se vor afla în fața vâltorilor vieții, ei își vor aminti că nu au voie să se piardă, regăsind în suflet bucuria Învierii; a momentului că au împărțit cândva scena alături de cei care slujesc tronului ceresc ”.

„În calitate de părinte duhovnicesc, îmi asum responsabilitatea de a-i familiariza pe tinerii din Grupul vocal «Sf. Iosif cel Nou de la Partoș» cu sfinți și oameni din contemporaneitate, care nu au abandonat niciodată valorile creștine, ci, dimpotrivă, le-au înmulțit și le-au dat mai departe – ca dar din dar, mână din mână, Dumnezeu să aducă Raiul acolo unde norii îngroapă pământul”, a conchis pr. Traian Birăescu.

În cadrul concertului va fi prezentă și Ancuța Cosovanu, o voce apreciată de bănățeni, îndeosebi cunoscută pentru interpretările de pricesne.

De asemenea, vor urca pe scenă tinerii Ansamblului „Lugojana” al Casei de Cultură „Traian Grozăvescu”, coordonați de prof. Puiu Munteanu.

Concertul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Lugoj, Casa de Cultură „Traian Grozăvescu”, Parohia Ortodoxă „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” și Mitropolia Banatului.

Accesul publicului este gratuit.

Foto credit: Basilica.ro


Știri recente