Grupul Psaltic Tronos a adus pentru prima dată vestea Învierii în Banat. PS Paisie Lugojanul: „Sunteți excepționali!”

Grupul Psaltic Tronos a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru a aduce vestea Învierii în Banat. Lugojeni și locuitori ai satului Dobrești au avut ocazia să audieze pentru prima dată cântări bizantine de înaltă pregătire, în prezența Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, care le-a transmis membrilor Tronos: „Sunteți excepționali!”

Grupul Psaltic Tronos a susținut sâmbătă pe scena din Lugoj concertul „Cântările Învierii”, iar duminică psalții au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie în cadrul Mănăstirii Dobrești, ctitorie a Patriarhului Daniel.

Foto credit: Imola Blaga
Foto credit: Imola Blaga

Lucrarea Duhului Sfânt

Sătenii din Dobrești și din comunele învecinate au participat în număr mare la Sf. Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul în prezența Grupului Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale. Slujba a avut loc în biserica mănăstirii, ale cărei lucrări sunt finalizate în proporție de 90%.

Foto credit: Imola Blaga
Foto credit: Imola Blaga

În cuvântul de la finalul Sfintei Liturghii, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a subliniat importanța harului Duhului Sfânt în viața omului, îndemnând creștinii să desprindă din dialogul Mântuitorului cu Femeia Samarineancă următoarea învățătură:

„Apa cea vie este Duhul Sfânt. Rugăciunea noastră, viața noastră creștină, tot ceea ce facem întru Dumnezeu, nu se poate împlini decât prin lucrarea Duhului Sfânt. El este Cel care se roagă în noi cu «suspine negrăite», pentru că noi nu știm să ne rugăm cum se cuvine”.

„Așadar, pentru a ne putea ruga, pentru a-L putea vedea pe Hristos în viața noastră, avem nevoie de Duhul Sfânt. El este Cel ce ne luminează, ne întărește, ne călăuzește, ne învață să răbdăm, să iertăm, să iubim”, a conchis Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul.

Foto credit: Imola Blaga
Foto credit: Imola Blaga

„Nu a uitat de noi!”

Localnicii sunt încântați că Patriarhul Daniel nu a uitat de locul natal și de oamenii care alcătuiesc comunitatea solidă formată în jurul mănăstirii. Înainte de edificarea zidurilor lăcașului de cult, satul era în mare parte abandonat, însă Mănăstirea Dobrești a atras mulți pelerini și vizitatori, care i-au dat denumirea de „Voronețul de Banat” sau „Sihăstria bănățeană”.

Foto credit: Mircia Dumitru
Foto credit: Mircia Dumitru

„Mulți oameni s-au bucurat pentru faptul că Patriarhul Daniel, originar din localitatea Dobrești, nu a uitat locurile natale, trimițând binecuvântările Preafericirii Sale prin diverse ocazii și evenimente”, a transmis pentru Basilica.ro protos. Matei Buliga, starețul sfântului așezământ.

Foto credit: Imola Blaga
Foto credit: Imola Blaga

„Grupul Psaltic Tronos, al cărui dirijor este arhid. Mihail Bucă, a venit pentru prima dată la Mănăstirea Dobrești, unde a fost așteptat cu multă căldură și emoție de credincioși din mai multe locuri: Lugoj, Timișoara, Făget, Caransebeș”.

Foto credit: Imola Blaga
Foto credit: Imola Blaga

„Totodată mare le-a fost bănățenilor bucuria că nu au fost uitați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care-i pomenește întotdeauna în rugăciunile sale particulare și liturgice. A fost un moment cu mult har pentru noi toți”.

Un ctitor de Biserică aduce Cerul pe pământ

Arhid. Mihail Bucă și-a exprimat bucuria de a fi pentru prima dată în Banat, pe meleagurile copilăriei primului patriarh care a dus la bun sfârșit planurile de construcție ale unei catedrale naționale.

Foto credit: Mircia Dumitru
Foto credit: Mircia Dumitru

„Bucuria a fost mare pentru noi, deoarece nu am ajuns niciodată la ctitoria Preafericirii Sale și la locul natal. Cu acest prilej, am vizitat și casa patriarhului. A fost un moment minunat, deoarece am simțit că am pășit pe meleagurile copilăriei, întâlnind mulți oameni minunați și prieteni ai Preafericirii Sale, care au vorbit foarte frumos și laudativ”.

Foto credit: Imola Blaga
Foto credit: Imola Blaga

„Am fost întâmpinați de o dragoste aparte a oamenilor, care au venit în număr mare și ne-a bucurat credința pe care am întâlnit-o acolo, chiar la slujitorii Domnului, la preoții din zonă, care ne așteptau cu drag”, a transmis arhid. Mihail Bucă.

Foto credit: Imola Blaga
Foto credit: Imola Blaga

„Un ctitor de biserică aduce Cerul pe pământ, oamenii intrând în acest sfânt lăcaș și bucurându-se de Dumnezeu”.

Un patriarh care s-a jertfit pentru neamul românesc

„Parcă-l vedeam pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pe solee ținând un cuvânt de învățătură, simțindu-i prezența. Dumnezeu să ajute pe acest patriarh care a jertfit pentru tot neamul românesc, ridicând o frumoasă catedrală care va dăinui peste ani și ani”.

„Îi doresc Preafericirii Sale multă putere de muncă, multă dragoste, satul Dobrești să devină o oază, iar mănăstirea aceasta să aducă multe suflete pe calea cea bună. Mulțumim și Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul pentru o Liturghie plină de har și nu în ultimul rând băieților mei din Tronos pentru jertfa lor și pentru dragostea de care au dat dovadă”, a conchis arhid. Mihail Bucă.

Foto credit: Imola Blaga
Foto credit: Imola Blaga

Cântările Învierii

Concertul „Cântările Învierii” susținut sâmbătă de Grupul Psaltic Tronos a fost o premieră, care a unit oameni din mai multe localități din Banat.

„Lugojul este un oraș frumos. Dobreștiul, de asemenea. Ne bucurăm că în România există oaze de cultură, de spiritualitate și de dragoste”, a transmis arhid. Mihail Bucă.

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a ținut să-i mulțumească Patriarhului Daniel pentru binecuvântarea revărsată asupra Lugojului, orașul în care Preafericirea Sa a studiat în cadrul Colegiului Național „Coriolan Brediceanu”.

„Sunt ferm convins că pentru lugojenii prezenți sâmbătă în Piața Victoriei, concertul «Cântările Învierii» a reprezentat un moment memorabil, de neuitat, deoarece am avut parte pentru prima dată de Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române”, a declarat pentru Basilica.ro primarul Lugojului, Călin Dobra.

„Mulțumesc Mitropolitului Banatului pentru binecuvântarea dată, Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul pentru prezență, dar mai ales patriarhului nostru care a dat binecuvântare Grupului Tronos pentru prezență în municipiul nostru”.

La rândul său, pr. Traian Birăescu, cel care a organizat evenimentul și care a mijlocit pentru prezența Grupului Tronos la Lugoj, a mărturisit:

„Bucuria făcută lugojenilor de Grupul Tronos, care din Barcelona a venit pe meleagurile lui Vidu și ale Bredicenilor, a fost desăvârșită de prezența pe scenă a copiilor Ansamblului «Lugojana» coordonat de prof. Puiu Munteanu și a copiilor parohiei Sf. Iosif, coordonați de mine, dar mai ales de un viitor nume al muzicii, pe nume Ancuța Cosovanu. Sper ca toți copiii mei să-și continue cântarea bisericească cu același drag cu care au urcat pe scenă”.

Foto credit: Imola Blaga
Foto credit: Imola Blaga

Foto credit: Imola Blaga


Știri recente