Grupul psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ a colindat la Mediaş

O parte a membrilor Grupului psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu, a organizat o acţiune misionar-filantropică la două instituţii de învăţământ din Mediaş, judeţul Sibiu. Cele două concerte de colinde tradiţionale şi bizantine au avut loc în urma colaborării între membrii grupului psaltic şi profesorul de religie Victor Croitoru. Primul concert de colinde a avut loc la Şcoala generală numărul 8 „Ioan Motaş„ din Mediaş, iar al doilea la Şcoala generală din Ighişul Nou. Ambele concerte s-au desfăşurat în prezenţa conducerii celor două instituţii, a profesorilor, elevilor instituţiilor de învăţământ dar şi a părinţilor, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Transilvania.

Elevii, coordonaţi de profesorul lor de religie, au mulţumit colindătorilor de la Sibiu şi au interpretat la rândul lor o colindă tradiţională. Atât elevii, cât şi profesorii de la cele două şcoli au fost încântaţi de muzica prezentată de teologii sibieni, pentru ei fiind o noutate colindele interpretate în stil bizantin.

Vestea Naşterii Domnului

La finalul celor două concerte de colinde, elevii medieşeni au primit câte o iconiţă a Naşterii Domnului, având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Colindul teologilor de la Sibiu a fost un eveniment deosebit pentru cele două şcoli, elevii şi cadrele didactice primind cu multă bucurie această iniţiativă deosebită.

„Prin această frumoasă şi lăudabilă acţiune a membrilor corului psaltic de la Sibiu s-a dorit să se aducă în sufletele copiilor şi profesorilor bucuria sfintei sărbători a Naşterii Domnului, prin colindele tradiţionale interpretate atât în manieră populară, cât şi în stil bizantin“, a precizat profesorul Victor Croitoru.

Comentarii Facebook


Știri recente