Grija pentru semeni este o vocație feminină, spune Marta Butnaru, preoteasa care combate consumul de droguri

Preoteasa Marta Butnaru lucrează la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) din Bacău al Agenției Naționale Antidrog. În a doua parte a interviului acordat Basilica.ro, ea descrie activitățile de prevenție cu tinerii și despre vocația de sprijin a femeilor creștine și mai ales a preoteselor.

Știința și credința lucrează împreună 

Basilica.ro: Aveți o formare științifică solidă, cu un doctorat în Științe Sociale. Cum se împacă știința și credința?

Preoteasa Marta Butnaru: Sincer, la început a fost credința. Credința în Dumnezeu că mă va lumina să îmi găsesc un rost, un loc în care să fiu de folos celor din jur, după terminarea studiilor. Și cred cu tărie că am nimerit în cel mai potrivit post pentru mine.

Sunt angajata Agenției Naționale Antidrog din anul 2005 și încă de la început mi-am propus să fac totul cât pot de bine. La început am fost formați de către specialiști din străinătate, iar mai târziu, mi-am dorit să pun în aplicare şi să dezvolt cât pot de mult procesul de prevenire a consumului de droguri.

Încă din prima lună în care m-am angajat la această instituție, am lucrat cu tinerii. Mi s-a părut foarte frumos, dar și foarte solicitant. Dar atunci când faci un lucru cu pasiune, totul devine o bucurie și chiar o împlinire. Eu încă merg la serviciu cu mare Bucurie, entuziasm și optimism.

Consider că domeniul prevenirii consumului de droguri este un domeniu larg, o ȘTIINȚĂ în sine, problema fiind una relativ nouă, care are nevoie mereu de actualizare și adaptare la noile realității din fiecare comunitate în parte.

Problemele cu care se confruntă tinerii din Bacău sau chiar din Moldova sunt diferite față de cele ale tinerilor din Statele Unite, din Franța, din Turcia sau din Africa de Sud.

Consider că știința și credința se îmbină perfect atunci când ne dorim performanță, statornicie, dar și eficiență. Dictonul „Nihil sine Deo” mi-a călăuzit pașii încă de la început. Orice alegere pe care am făcut-o în viață a fost precedată de rugăciunea către Dumnezeu pentru luminare. Și chiar dacă drumul ales pare eronat, descoperim că Dumnezeu are un plan cu noi și astfel, toate cele pe care le facem ne ajută să fim noi înșine, să fim mai buni.

De exemplu, dacă nu aș fi avut un îndrumător de licență excepțional (Prof. univ. dr. Tiberiu Brăilean†) care să mă ajute să fiu determinată vis-a-vis de studii, dacă nu aș fi avut îndrăzneala într-o dimineață călduroasă de vară să intru în sediul Poliției și pur și simplu să întreb despre posibile posturi, cu siguranță, nu aș fi fost acum aici.

Preotul ca agent al schimbării

Basilica.ro: Ce rol are Biserica în societate și în combaterea unor probleme sociale?

Preoteasa Marta Butnaru: Consider că Biserica are un rol esențial în societate, cu precădere în rezolvarea sau ameliorarea problemelor sociale. Cum consumul de droguri este o problemă socială, a persoanei, dar și a familiei, ea devine o problemă a întregii comunități. Am convingerea că Biserica poate sprijini foarte mult instituțiile care au rol în prevenirea acestei situații și în combaterea efectelor negative.

De asemenea, cum consumul de droguri este atât o problemă psihologică, socială, medicală, dar și o problemă duhovnicească/sufletească, rezolvarea acesteia necesită profesionalism din partea celor implicați – psiholog, asistent social, medic, duhovnic, dedicare, dar și empatie, suport, sustenabilitate pe termen lung și sprijin în reintegrarea în societate și în repunerea în rost al fiecăruia.

Practic, consumatorul de droguri are nevoie de ajutor să își găsească sau regăsească rostul pe acest pământ. Tot acest ajutor poate fi acordat în momentul în care o persoană recunoaște consumul ca fiind o problemă și astfel începe să ceară ajutor.

Aici rolul duhovnicului devine primordial, în primul rând, prin identificarea și ajutarea creștinului să înțeleagă cu ce se confruntă și apoi, de a motiva și îndruma persoana către specialiștii amintiți anterior.

Astfel, preotul poate deveni agent al schimbării, atâta vreme cât tinerii sunt la biserică. Iar acest lucru se poate întâmpla mai ales dacă în parohie sunt identificate alternative sănătoase pentru petrecerea timpului liber, în funcție de persoanele-resursă din comunitatea creștină: voluntariat, cor, club de lectură, centru de performanță în diferite domenii, club de artă (pictură, sculptură, broderii tradiționale), centru sportiv, centru de ecologie etc.

Grija pentru semeni, o vocație feminină

Basilica.ro: Vă ajută, sau vă împiedică statutul de preoteasă în meseria pe care o aveți, de consilier și lucrător cu tinerii?

Preoteasa Marta Butnaru: Eu provin dintr-o familie de preoți și, în calitate de fiică de preot, am simțit mereu responsabilitatea față de comunitate. Încă de mică, eram în mijlocul activităților cu tinerii şi copiii din parohiile unde a slujit tatăl meu, iar mama mea a fost mereu un exemplu pentru mine în acest sens.

Multe persoane mi-au spus că aș avea această aplecare spre a asculta oamenii, a-i mângâia, sprijini sau îndruma atunci când era cazul, chiar dacă vârsta sau chipul păreau în contradicție cu acest statut.

Aș aminti aici un fapt: în urma chestionarului privind cariera pe care l-am completat în clasa a XI-a, au reieșit trei meserii de bază care mi s-ar fi potrivit: psiholog, profesor și preot. Chiar dacă nu am ajuns să practic niciuna din aceste meserii, cu atât mai puțin ultima de pe listă, natura muncii mele a împrumutat câte puțin de la fiecare.

Consider că aplecarea către oameni și dedicarea timpului către semeni este în natura femeii în general, a femeii creștine în special și cu atât mai mult ar trebui să fie în apanajul unei preotese.

Cred că învățătura Bisericii și credința în Dumnezeu m-au ajutat să privesc pe toți oamenii cu iubire, fără judecare și să îi consider ca pe egalii mei, oameni care pot face lucruri frumoase pentru propria lor devenire și spre sprijinul celorlalți. Practic, eu văd părticica de Bine din fiecare, ceea ce ne face să fim cu toții fiii lui Dumnezeu și astfel, egali în fața Lui.

Tinerii simt nevoia de a fi văzuți, valorizați și iubiți

Basilica.ro: Ce nevoi au tinerii cu care lucrați, cine și cum poate răspunde la acestea?

Preoteasa Marta Butnaru: Cred cu tărie în conlucrarea și armonia dintre instituțiile statului, Biserică și ONG-urile care lucrează cu tinerii într-o anumită comunitate, ca resursă ideală în împlinirea unor nevoi de bază ale acestora.

Lucrez de mulți ani în cadrul Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău, în calitate de coordonator de voluntari şi consilier pentru consumatori de droguri. Astfel, pe de o parte, am întâlnit mulţi tineri foarte implicaţi, mereu doritori de a fi de folos celorlalți, care dovedesc altruism și dorința de a crește și de a deveni cea mai bună variantă a lor.

Tinerii au nevoie să se simtă puși în valoare, iar voluntariatul este cea mai bună cale de a le umple timpul liber, care ar putea altfel fi umplut cu drogul sau alte comportamente nocive. Foto credit: Arhiva personală

Pentru voluntarii antidrog care sunt elevi de liceu, studenți sau adulți cred că este vorba despre nevoia de dezvoltare și creștere personală/ interioară şi nevoia de implicare în diferite proiecte educaționale și/sau sociale.

Pot aminti aici proiecte derulate consecutiv în mai mulți ani: Inițiativa Voluntari în acțiune; Viața bate filmul; Comunicarea îndepărtează izolarea; AICI pentru TINE!; Ateliere de vacanță; Bucurii de Crăciun. Consider că prin implicarea tinerilor în campanii de informare și de prevenire în comunitate, prin consultarea lor în tot ce presupune activitatea de voluntariat am reușit vin în întâmpinarea nevoilor lor.

Pe de altă parte, în cei 15 ani de activitate în domeniu, am întâlnit şi mulți tineri consumatori de droguri, fie în cadrul programelor de consiliere, fie în cadrul unor instituții precum Serviciul de Probațiune Bacău, Penitenciarul Bacău sau Centrul Educativ Tg. Ocna.

Tinerii simt nevoia de a fi văzuți, valorizați și iubiți, adică de a li se arăta iubirea de către cei apropiați, în special de către părinți; nevoia de a-și identifica pasiuni și hobby-uri pe care să le dezvolte; nevoia de a umple golul interior adâncit în timp de diferiți factori; nevoia de a aparține unui grup de egali (de fi într-o gașcă/ într-un grup); nevoia de a fi creativi și nevoia de a se simți liberi, adică autonomi față de părinți şi în special nevoia de a fi considerați persoane ca noi, adulții, adică OAMENI – Fii ai lui Dumnezeu.

După cum remarcați, nevoia de autonomie și independență, pe de o parte şi nevoia de dragoste, recunoaștere, ocrotire și sprijin emoțional din partea apropiaţilor, pe de altă parte sunt cele mai importante nevoi ale noastre, ale tuturor, şi implicit ale tinerilor.

Dacă părinţii şi adulţii din apropierea tinerilor şi-ar dori să fie mai informaţi şi mai instruiţi, dacă ar investi timp şi dorinţă, domeniul prevenirii consumului de droguri ar putea oferi mult mai multe soluții decât necunoscute și probleme.

Cum învață tinerii unii de la alții

Basilica.ro: Cum decurge o sesiune de informare și prevenire cu tinerii?

Este o frumoasă și prea ofertantă pentru mine. Există mai multe tipuri de activități.

Activităţile cu format prestabilit, pe de o parte sunt scurte sesiuni pe diferite teme, care au drept scop informarea cu privire la riscurile consumului de droguri.

Pe de altă parte vorbim despre proiecte, campanii sau programe de prevenire a consumului de droguri care își propun formare de abilități și competențe sau întărirea unor convingeri legate de viață sănătoasă, fără tutun, alcool sau droguri ilegale.

De fiecare dată, activitățile cu tinerii se desfășoară pe baza unui scenariu stabilit anterior. Activitățile de tip peer-to-peer education [tineri mentorați de tineri – n. ed.] sunt cele care au impactul cel mai puternic asupra atitudinii tinerilor referitoare la alegerile pe care le fac zi de zi.

Am desfăşurat multe proiecte de tip peer-to-peer, care au presupus din partea voluntarilor multă creativitate, informare, curaj, implicare.

Prin realizarea acestor tipuri de activități, beneficiile (abilitatea de a fi asertiv în situaţii de risc, sau întărirea mecanismelor de a face faţă situaţiilor conflictuale se maximizează atât în rândul voluntarilor, care astfel se dezvoltă armonios din toate punctele de vedere, cât și în rândul elevilor/studenților beneficiari, care primesc mesajul pe înțelesul lor.

Acum câțiva ani, unul din proiectele peer-to-peer pe care l-am coordonat, „Viața bate filmul”, a fost alături de alte patru proiecte din țară selectat ca exemplu de bună practică și a câștigat premiul pentru cel mai bun proiect de voluntariat în prevenire la conferința națională cu tema „Bune practici în prevenirea consumului de droguri în mediul școlar” (10-12 mai 2016). Pe baza acestui proiect, se încearcă realizarea unui program național destinat elevilor de liceu, care să aibă impact și continuitate.

Basilica.ro: Ce rol credeți că pot avea preoteasa și femeia creștină în societate?

În familie şi în comunitate, femeia joacă un rol fundamental. Fie că vorbim de creșterea sau educarea propriilor copii sau ai copiilor din marea familie a Bisericii, femeia creștină reprezintă un model de implicare şi responsabilitate.

Blândețea, bunătatea şi gingăşia, empatia prin care oferi sfaturi acolo unde unde este cazul şi atunci când ţi se cere, implicarea prin mobilizare şi susţinere alături şi împreună cu oamenii comunităţii, echilibrul sufletesc atât de necesar în păstrarea tihnei de acasă pentru preot şi pentru toţi participanţii la Sfânta Liturghie sunt calităţi tot atât de necesare pentru o preoteasă, ca şi pentru orice femeie creştină.


Marta Butnaru: Carte de vizită

A studiat Științe politice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, are un master în Studii Europene la aceeași universitate și un doctorat în Științe sociale la Universitatea din București, cu lucrarea „Prevenirea consumului de droguri în mediul şcolar, consilierea şi îndrumarea adolescenţilor consumatori de substanţe psihoactive”.

Din 2005 lucrează ca formator și coordonator de voluntari la Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău. Organizează grupuri de suport pentru adolescenții care au probleme cu consumul de substanțe și formări pentru profesori și părinți care au nevoie să se implice în prevenirea și combaterea acestui comportament de risc. A coordonat peste 50 de proiecte şi programe antidrog.

Proiecte de impact

În 2015 și 2016, CPECA Bacău, cu precădere Clubul de Voluntariat Antidrog, au fost nominalizate la Gala Premiilor Comunității Băcăuane. Două dintre proiectele de prevenire a consumului de droguri premiate la Gala Voluntarului Băcăuan sunt:

Proiectul „Comunicarea îndepărtează izolarea”

Destinat femeilor private de libertate și tinerilor privați de libertate din Penitenciarul Bacău

  • După identificarea nevoilor persoanelor private de libertate, cu ajutorul unei echipe de voluntari din cadrul  Clubului de Voluntariat Antidrog al CPECA Bacău, am realizat o serie de materiale și scenarii de lucru pentru 12 ateliere consecutive destinate beneficiarilor direcți selectați.
  • Scopul întâlnirilor între tinerii voluntari și tinerii din Penitenciar a fost benefic pentru ambele părţi: pe de o parte, voluntarii au înțeles mai bine consecințele faptelor proprii, cu precădere ale celor de natură penală, și-au dezvoltat abilități de comunicare, asertivitate și empatie, iar pe de altă parte, persoanele private de libertate din penitenciar au primit informații noi într-un mod inedit (non-formal), și-au dezvoltat abilitățile de comunicare pentru întărirea factorilor de protecție și reducerea factorilor de risc privind consumul de droguri și au simțit de cele mai multe ori gustul libertății doar prin simpla prezență a unor tineri curați și implicați (unele femei, care erau și mame au recunoscut între voluntari tineri care ar putea să le fie chiar copii).
  • La fiecare final de proiect, în fiecare din cele 4 ediții realizate, majoritatea beneficiarilor erau cu lacrimi de mulțumire în ochi pentru seria de activități altfel care a spart rutina și a așezat mai bine niște convingeri de viață sănătoasă și alegeri mai bune pentru viitor. Proiectul a avut peste 80 de beneficiari – persoane private de libertate și peste 30 de voluntari implicați.

Proiectul „AICI pentru TINE!”

Dezvoltarea abilităților de viață sănătoasă pentru peste 800 de familii prin implicarea unei echipe de voluntari antidrog în activități de informare, educare și socializare alături de copiii internați în Spitalul Județean de Urgență Bacău și de aparținătorii lor

  • Voluntarii parte din echipa de proiect au realizat 3 tipuri de scenarii: pentru copii cu vârste mici (3-11 ani); pentru adolescenți (12-18 ani) și pentru părinți și aparținători ce vin în vizită la spital.
  • În fiecare din cele 3 variante, pe parcursul a 2 ore, în fiecare săptămână de proiect, voluntarii erau prezenți în cele 2 secții și înseninau orele dificile prin care treceau copiii și tinerii internați sau emoțiile prin care treceau părinții și frații persoanelor internate.
  • Cu ajutorul materialelor de sprijin: povești terapeutice, jocuri, ghicitori, ochelarii care distorsionează realitatea (la adulți sau la adolescenți), fișelor de lucru, cărți de colorat (pentru cei mai mici), stikere sub formă de insigne destinate băieților, fetițelor și adolescenților și a altor instrumente, voluntarii realizau activități interactive, interesante în care strecurau subiecte și informații legate de debutul în consumul de droguri sau efectele consumului la grupele de adolescenți și în rândul aparținătorilor adulți.
  • Aceștia au realizat pliante cu informații pentru aceste 2 grupe de beneficiari și acele stikere sub formă de insignă. Proiectul a avut peste 800 de beneficiari – copii, adolescenți și părinți și peste 30 de voluntari implicați.

Vezi și:

Foto credit: Prin amabilitatea Preotesei Marta Butnaru

Comentarii Facebook


Știri recente