Germania: Corala preoțească Ștefan Nosievici a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a susținut concerte în Regiunea Schwaben

Corala Preoțească „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a susținut săptămâna trecută concerte în două părți, de muzică corală bisericească și de cântări din repertoriul folcloric, în localitatea Augsburg din Germania. Evenimentul a fost organizat în cadrul Săptămânii Europei.

Corala a fost dirijată de coordonatorul grupului, pr. Ionel-Doru Budeanu, dar și de pr. Ciprian Curcă, împreună cu pr. Florin Melinte, pr. Ionuț Lupașcu, pr. Mihai Cobziuc, pr. Iulian Borgovan, pr. Bogdan Țarcă, pr. George Apetrei, Pr. Petru Ilincăi, Pr. Ioan Colban.

Aceștia au redat auditoriului, pe de o parte, frânturi din spiritualitatea românească, iar pe de alta, solidaritatea față de poporul ucrainean, prin interpretarea piesei „Rățușca înnoată”. Acest cântec tradițional ucrainean reprezintă momentul despărțirii dintre mamă și fiul ei care merge la război, cuprinși fiind de gândul că nimeni nu va ști dacă se va mai întoarce viu.

Concertele au avut loc miercuri, 10 mai, în Biserica „Barfüßerkirche” din Augsburg, iar joi, 11 mai, la Mănăstirea „Thierhaupten”.

Evenimentul acesta a fost primul proiect comun din cadrul acordului de colaborare dintre Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Institutului „Bukowina” al Universității Augsburg, parteneriat încheiat prin strădania pr. Mihai Cobziuc, Consilier Eparhial în cadrul Biroului Relațiilor cu Minorități.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Comentarii Facebook


Știri recente