La o jumătate de secol de la martirizarea românului Ioan, care a refuzat trecerea la credința musulmană, învățatul grec Ioan Cariofil, aflat la curtea voievodului Constantin Brâncoveanu, scria viața acestui sfânt. Un secol mai târziu, la 1799, viața martirului Ioan era tipărită la Veneția de către Nicodim Aghioritul, 50 de ani mai târziu fiind retipărită la Atena.
Patriarhia Ecumenică și Ortodoxia greacă, în general, îl recunoșteau pe Ioan Valahul ca sfânt, trecându-l în mineiul tipărit la Constantinopol în 1843. La români viața sfântului a fost tipărită, prima dată în 1801, la București, fiind mai apoi trecut în mineiul de la Neamț din 1846. Sf. Mucenic Ioan Valahul intrase în conștiința credincioșilor români și greci deopotrivă, dar generalizarea cultului s-a săvârșit abia în februarie 1950, prin decizia Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, în plin regim stalinist în România, cultul sfântului martirizat de otomani și recunoscut de greci și români era generalizat prin ample solemnități desfășurate la Catedrala mitropolitană din Craiova, după cum se poate vedea în fotografia de epocă.
