Gândurile Arhiepiscopului Ioachim în vreme de molimă şi frică: Domnul nu și-a propus să omoare pe nimeni!

Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului a transmis duminică un mesaj video prin care împărtășește o serie de „Gânduri în vreme de molimă şi frică”.

Între altele, ierarhul subliniază că permanent în istorie, Dumnezeu, prin necazuri şi suferinţe, a învățat poporul care este voia Sa.

Cu toate acestea, „Domnul nu și-a propus să omoare pe nimeni”, spune Înaltpreasfinția Sa.

„Dacă voia să o facă, nu avea nevoie de coronavirus! Necazurile te ajută să creşti, de aceea trebuie să ți le asumi şi să lupţi cu ele valorificându-le pentru propria mântuire şi pentru mântuirea altora”.

Părintele Arhiepiscop subliniază că „de fiecare dată când omul se va raporta la Sfânta Scriptură, necazurile mari şi permanente se vor dovedi mici şi trecătoare”.

„Întristările sunt mult mai mici decât puterea lui Dumnezeu şi…, foarte important, mult mai mici decât puterea rugăciunii noastre”, a adăugat IPS Ioachim revenind asupra îndemnului la rugăciune:

„Clerici sau mireni, să sporim rugăciunea, având încredințarea că Domnul Dumnezeu ne va asculta!”.

Foto: captură YouTube


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…