Gânduri la Evanghelia Duminicii Sf. Părinți de la Sinodul IV Ecumenic

În Duminica a 7-a după Rusalii sunt pomeniți Sfinții Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, iar textul biblic al zilei prezintă Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum.

Explicând pericopa zilei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că Mântuitorul Hristos „prin atitudinea Sa arată că El nu săvârșește minuni ca să impresioneze”.

„Minunile Sale nu sunt spectacol, minunile sale sunt lucrări ale iubirii smerite și milostive”, a subliniat Preafericirea Sa.

Orbii din Evanghelie I-au mulţumit Domnului Hristos pentru vindecare. În acest sens, Patriarhul a evidenţiat importanţa recunoştinţei faţă de cei care ne-au făcut bine.

Trebuie să exprimăm recunoștința, deoarece ea este starea sănătoasă a sufletului și starea firească care mulțumește celui ce a făcut un bine. Nerecunoștința este inumană, nefirească, este subumană, sub nivelul conștiinței umane, a îndemnat Patriarhul României.


Pentru mai multe citate şi imagini inspiraţionale, urmăreşte-ne pe Instagram.

Vezi și: Patriarhul Daniel: Hristos ne îndeamnă să fim mâinile iubirii Sale milostive

Foto Credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente