Biserica „Sfântul Grigorie Palama” aflată în campusul Universității Politehnica din București și-a serbat hramul închinat Sfântului Grigorie Palama, luni, 14 noiembrie.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Biserica „Sfântul Grigorie Palama” aflată în campusul Universității Politehnica din București și-a serbat hramul închinat Sfântului Grigorie Palama, luni, 14 noiembrie.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Mitropolia Olteniei contribuie la reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate prin diferite activități pastorale și misionare. Arhid. Boroată Petre, consilier la Sectorul Social al Arhiepiscopiei Craiovei, și Renata Bănescu, de la Asociația Vasiliada…
Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare a fost comemorat marți la capela închinată lui de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră din Municipiul Sighetu Marmației (ITPF Satu Mare). Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiereul…
În ziua de miercuri, 3 iulie 2024, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în vizită de prezentare, la Reședința Patriarhală, pe Excelența Sa Monseniorul Giampiero Gloder, noul Nunțiu Apostolic în România. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel…
Episcopul vicar Emilian Crișanul al Arhiepiscopiei Aradului a oficiat marți Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare la Mănăstirea Dobrești, ctitorită de Părintele Patriarh Daniel în localitatea Sa natală din județul Timiș. La slujba…
O femeie din Oaș se află pe lista celor 14 persoane declarate anul acesta Tezaure Umane Vii de Ministerul Culturii. Viorica Puți din Bătarci, județul Satul Mare, duce mai departe tradiția împletitului mireselor după un…