După o săptămână în care au poposit la Iași peste 35 de coruri de tineri din România, Guineea Ecuatorială, Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria, Festivalul-Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”- ediția a II-a a ajuns la final, informează doxologia.ro
Ieri-seară, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, a avut loc, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, gala Festivalului-Concurs Internațional de Muzică Corală.
Sâmbătă, 5 iulie, în grădina Palas a avut loc, în cadrul Festivalului-Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, un concert în aer liber, susținându-și reprezentația 9 coruri: Corul mixt Dobrîi Cintulov din orașul Silven – Bulgaria, Corul de tineret Delizia – Școala de muzică D. Sichynsky, Ivano-Frankovsk – Ucraina, corul Bisericii „Învierea Domnului”, Kiev – Ucraina, Corala Cantabile a Academiei de Științe Economice, Chișinău – Republica Moldova, Corul de cameră „Alexandru Petrosean” al Universității Naționale Politehnice, Harykov – Ucraina, Ansamblul coral popular de amatori Osanna, de la Casa populară orășeneasca Ivano-Frankovsk – Ucraina, Corala Spivanociki a Liceului de Muzică din Krivoi Rog – Ucraina, Corul bărbătesc Flacăra, Orhei – Republica Moldova, și Corul Cantorino al Liceului Teoretic Hyperion, Durlești – Republica Moldova.
Ieri, festivalul a continuat după Sfânta Liturghie, când au fost susținute concerte corale la 10 biserici din oraș: „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, „Sfântul Sava cel Sfințit”, „Sfântul Lazăr”, „Sfântul Apostol Andrei”, „Sfânta Mahramă a Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni”, „Sfântul Ierarh Nectarie”, „Nașterea Maicii Domnului” – Talpalari, „Sfântul Arhidiacon Ștefan” – Tătărași, „Pogorârea Duhului Sfânt” – Bucium și „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Tot ieri a avut loc și închiderea oficială a celei de-a II-a ediții a Festivalului-Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, prin desfășurarea galei festivalului. La evenimentul de final au cântat și câștigătorii din acest an ai festivalului, anume Corala Spivanociki – premiul I la secțiunea Coruri de tineri amatori, Corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Năniescu” – premiul I la secțiunea de Coruri ale facultăților de muzică și ale facultăților de teologie, Ansamblul coral popular de amatori Osanna și corul Bisericii „Învierea Domnului” din Kiev – premiul I la secțiunea de Coruri de tineri amatori, Corul Basileus al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași – premiul I la categoria studii liceale, Grupul psaltic „Altarul” al Catedralei Mitropolitane din Iași și Corul bizantin „Sf. Ioan Damaschin” din Buzău – premiul I la categoria studii universitare la secțiunea Formații de muzică psaltică, cât și câștigătorul trofeului Festivalului-Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, Corul de cameră „Alexandru Petrosean” – dirijor Felix Sokol, al Universității Naționale Politehnice din Harykov – Ucraina.
Aseară, la această ultimă manifestare a fost prezent și IPS Părinte Mitropolit Teofan, care, în deschiderea evenimentului, a adresat un scurt cuvânt celor prezenți: „Mă bucur din toată inima că organizatorii, în principal familia Doroșincă, au gândit această lucrare. Pentru că, pe de o parte, Gavriil Musicescu este readus în fața publicului ieșean și nu numai, iar pe de altă parte, oferă odihna sufletească iubitorilor de muzică”.