Mitropolitul Ioan și-a serbat marți onomastica luând masa de prânz cu beneficiarii Centrului social de urgență pentru persoane fără adăpost de la Pădurea Verde din Timișoara, pe care i-a numit „frați ai lui Hristos”.
Părintele mitropolit a adus zeci de caserole cu alimente calde și a luat masa împreună cu beneficiarii centrului.
„Vedeți containerele acestea? Și eu am trăit o vreme în container, dar acesta este foarte bun față de containerul în care am trăit eu o parte din viață. Cum aș putea astăzi să gust și să mănânc o bucată de pâine știind că acești oameni sunt aici atât de singuri, părăsiți?” a declarat Părintele Mitropolit Ioan, citat de site-ul eparhial.
„Unii dintre ei au fost lăsați de familiile lor, au rude plecate în Occident, acolo unde «curge lapte și miere», uitând să le trimită măcar un ban.”
Solidaritate în Domnul
„Toți acești oameni au venit dintr-un cămin, dintr-un loc care odată le-a aparținut. Dar acum, altcineva le va lua casa, pământul și tot ce au lăsat în urmă. Și tocmai de aceea, trebuie să ne amintim de învățătura lui Hristos Domnul: să avem milă de cei suferinzi, de cei săraci, de cei care nu mai au nimic”, a mai afirmat Înaltpreasfinția Sa.
„Așa că, de fiecare dată când vine o sărbătoare importantă, cum este ziua Sfântului Ioan, eu vin la acești frați ai lui Hristos. Da, frați, pentru că fiecare dintre ei, cu problemele lor, cu povestea lor dură, sunt parte din familia Domnului. Și nu uităm să mulțumim și personalului care îi îngrijește, care le oferă măcar un minimum de demnitate, sub cerul albastru al Banatului.”
„Aceasta este realitatea pe care o vedem, o realitate care ne cheamă la compasiune și la acțiune. Pentru că, în cele din urmă, mila și bunătatea sunt cele care ne definesc ca oameni”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.
Sprijin social
Delia Bugariu, șefa Centrului de Urgență, a apreciat prezența și purtarea de grijă a Părintelui Mitropolit Ioan față de oamenii străzii și i-a adresat, în numele tuturor, urarea de La mulți ani!
Beneficiarii pe care i-a vizitat Mitropolitul Banatului locuiesc în containere racordate la utilități în cadrul Centrului de Suport pentru Situații de Urgență și Criză de la Pădurea Verde, Timișoara.
Obiceiul de la lua masa cu oamenii fără adăpost de Sf. Ioan a devenit o tradiție pentru Mitropolitul Banatului, care sprijină constant instituția socială, oferind cantități importante de alimente pentru beneficiari.
Centrul prestează servicii sociale gratuite sau contra cost pentru persoane aflate în situații economico-sociale deosebite, pentru care pregătește și asigură două mese zilnic (prânzul și cina). Beneficiarii mai primesc servicii gratuite de consiliere, informare și îndrumare spre instituții abilitate să le rezolve anumite probleme specifice.
Sediul principal al centrului și al cantinei sociale este pe Strada Telegrafului nr. 8 din Timișoara.
Foto credit: Mitropolia Banatului