Forum dedicat familiilor

Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă (AOLN), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, organizează prima ediție a Forumului dedicat familiilor și cuplurilor din România, intitulat „Taina aceasta mare este”, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Forumul se desfășoară în perioada 29 august – 1 septembrie la Mănăstirea „Sfânta Cruce” Caraiman, județul Prahova, și se adresează persoanelor căsătorite sau celor ce doresc să se căsătorească, cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani.

Într-un cadru special, pătruns de spiritualitate și semnificație ortodoxă, organizatorii le propun participanților o experiență de învățare activă în doi, o experiență de împărtășire a bucuriilor specifice familiei, un timp de rugăciune, o alternativă ortodoxă la misiunea profamilie a cultelor neoprotestante.

Forumul este parte a proiectului pastoral dedicat familiei ortodoxe din România, desfășurat de AOLN începând de anul acesta. Scopul proiectului constă în furnizarea unor linii de educație activă ortodoxă, care să răspundă concret unei palete largi de provocări, ce influențează adesea negativ viața de familie și implicit crearea unui grup de sprijin pentru familiile care doresc promovarea virtuților creștine și valorilor cetățenești.

Comentarii Facebook


Știri recente