În Duminica a 19-a după Rusalii, 2 octombrie 2016, credincioșii din municipiul Focșani au trăit clipe de mare sărbătoare, prilejuite de resfințirea bisericii Parohiei Sfântul Gheorghe-Sud, după cum ne-a precizat Dragoş Olteanu, Consilier mass-media şi purtătorul de cuvânt al Eparhiei.
Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, în locașul de cult, alături de un sobor de preoți și diaconi, răspunsurile liturgice fiind date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei.
La final, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a arătat că cea mai importantă, dar și cea mai grea poruncă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adresată contemporanilor Săi și nouă, celor de astăzi, este porunca iubirii vrăjmașilor.
Era de așteptat ca reprezentanții lumii iudaice și greco-romane din vremea Sa, tributari unei gândiri bazate pe principii strict omenești, să nu-I poată pricepe mesajul poruncii referitoare la iubirea vrăjmașilor. «Cum să-l iubesc pe vrăjmașul meu?», se întrebau cei de atunci, ca și noi, cei de astăzi. Dacă vecinul ți-a făcut un rău și, în mod vădit, se comportă cu dispreț față de tine, se cuvine să te întrebi: Oare, este corect să-l iubesc pe cel ce mi-a făcut atâta rău? Oare, Mântuitorul a știut ce ne cere? Oare, este posibil de împlinit ceea ce dorește Hristos Domnul, de la noi, cei ce ne-am botezat în numele Lui? Fără îndoială că toate învățăturile predate de Mântuitorul Sfinților Săi ucenici și Apostoli, pentru a fi transmise oamenilor, sunt adevărate și posibile de împlinit, deoarece au fost rostite de Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, a afirmat Întâistătătorul Eparhiei Buzăului și Vrancei.
Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, situată în incinta Cimitirului Sudic din Focșani, a fost ridicată din temelie de domnitorul Constantin Mavrocordat, în anul 1742. Odată cu trecerea timpului, locașul de rugăciune s-a degradat, astfel că, în perioada 2004-2016, la inițiativa preotului paroh, Dan Lucrețiu Pătrășcanu, prin contribuția deosebită a unor familii de buni creștini, precum și a enoriașilor din împrejurimi, s-au efectuat ample lucrări de consolidare și restaurare.
Activitatea desfășurată de actualul paroh în cei 15 ani de slujire preoțească la această biserică a fost răsplătită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian cu oferirea rangului onorific de iconom stavrofor. De asemenea, mai mulți binefăcători care au sprijinit lucrările de renovare a sfântului locaș au primit acte de cinstire și icoane.













