Final de an școlar la Seminarul Teologic Sf. Apostol Andrei din Galați

În data de 19 iunie 2014, a avut loc festivitatea de premiere și serbarea de sfârșit de an școlar a elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, dar și cursul festiv la finalizarea studiilor organizat de către absolvenții promoției 2014 din cadrul Departamentului Teologic al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie – Galați, a precizat Părintele Molocea Gabriel.

Programul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în capela seminarului andreian de către un sobor format din părinți profesori, în prezența Chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.

Au participat elevii seminariști și părinții lor, tinerii studenți și masteranzi teologi, precum și cadrele didactice ale acestor instituții de învățământ.

De asemenea, la Sfânta Liturghie au fost prezenți și elevii claselor pregătitoare și a II-a, găzduite de Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei”, care,la final, au intrat într-un scurt dialog-cateheză cu ierarhul locului.

Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galați a fost gazda serbării de sfârșit de an seminarial, la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

În cadrul programului, corurile reunite ale elevilor seminariști au interpretat piese din repertoriul clasic de muzică bisericească psaltică și corală, precum și piese populare.

În încheiere, elevii claselor pregătitoare și a II-a, au prezentat programul artistic intitulat „Clopoțelul de vacanță”, Înaltpreasfinția Sa binecuvântându-i și premiindu-i pe fiecare dintre ei.

La finalul manifestării, chiriarhul locului a binecuvântat elevii seminariști și profesorii acestora pentru frumoasele roade ale activității din anul școlar 2013-2014 și a oferit celor mai buni dintre elevi cuvenitele diplome și premii constând în cărți de zidire sufletească.

Cursul festiv al absolvenților de teologie didactică și teologie asistență socială, precum și a masteranzilor, s-a desfășurat în Aula „Melchisedec Ștefănescu” a Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie din Galați.

Festivitatea de absolvire a fost deschisă de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, după care profesorii și absolvenții au rostit scurte alocuțiuni adecvate momentului festiv al absolvirii cursurilor de licență și masterat.

La final au fost oferite diplome.

Anul acesta au absolvit 45 de studenți și 27 de masteranzi.

Comentarii Facebook


Știri recente