Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române a anunțat într-un comunicat de presă lansarea volumului „Cartea de Aur a Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române. 75 de ani de excelență în cercetarea academică”.
Prezentarea volumului face parte din conferința „Începuturile Academiei Române la Cluj”, susținută de acad. Doru Pamfil, președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, în data de 26 martie în sala de conferințe a instituției.
Volumul acoperă perioada 1949-1969, oferind o perspectivă documentată asupra activității și contribuției academicienilor clujeni în această etapă istorică.
Cartea va fi prezentată de prof. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române, și de prof. Marius Bojiță, președintele Fundației Transilvania Leaders.
De asemenea, vor lua cuvântul și autorii lucrării: cercetătorul Varga Attila, de la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, Violeta Druță, arhivist, și acad. Doru Pamfil.
Evenimentul, moderat de Vasile G. Dîncu, directorul Editurii Școala Ardeleană, se desfășoară în continuarea demersurilor dedicate celebrării celor 75 de ani de activitate a Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române.
Academia Română – Filiala Cluj-Napoca
Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române a apărut în anul 1949, în contextul restructurărilor care aveau loc atunci la nivelul înaltului for ştiinţific şi al învăţământului superior românesc.
Legea învăţământului din 1948 şi crearea noii Academii a Republicii Populare Române, în acelaşi an, au determinat scoaterea din sistemul universităţilor a institutelor de cercetare ştiinţifică înfiinţate în perioada interbelică în cadrul celor patru universităţi existente în România (Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi) şi organizarea lor ca institute independente.
Dacă în Bucureşti, unde funcţiona sediul Academiei Române, institutele respective au devenit de sine stătătoare, având personalitate juridică până astăzi, în centrele universitare din Iaşi şi Cluj s-au înfiinţat filiale ale Academiei Române, cărora le-au fost subordonate institutele de cercetare ştiinţifică aflate până atunci în componenţa universităţilor din centrele respective.

Sursă foto: Facebook / Academia Română – Filiala Cluj-Napoca






