Filantropia Ortodoxă Huși a organizat un pelerinaj pentru 30 de vârstnici din centrele de îngrijire

Filantropia Ortodoxă Huși a organizat un pelerinaj pentru 30 de vârstnici din centrele de îngrijire pe care le coordonează.

Pelerinii au vizitat Mănăstirile „Schimbarea la Față” din Huși, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din localitatea Dimitrie Cantemir, „Adormirea Maicii Domnului” din Moreni și „Nașterea Maicii Domnului” din Alexandru Vlahuță, județul Vaslui.

Printre membrii grupului care au participat la pelerinaj s-au numărat și persoane cu vârsta de peste 90 de ani, care au făcut un efort semnificativ pentru a vizita mănăstirile.

„Cei 30 de vârstnici, beneficiari ai Serviciului de Asistență comunitară Ghermănești, ai Căminului pentru persoane vârstnice ‹Sf. Gheorghe› Gugești și ai Căminului pentru persoane vârstnice ‹Sf. Calinic de la Cernica› Vutcani, au fost însoțiți în această călătorie de personalul Asociației Filantropia Ortodoxă Huși. Pentru unii dintre ei a fost primul pelerinaj din viață, iar acest lucru le-a adus multă bucurie și nădejde”, a declarat Preotul Vladimir Beregoi, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Huși.

Asociația Filantropia Ortodoxă Huși are în grijă Serviciul de Asistență Comunitară, cămine pentru persoane vârstnice, așezăminte și centre de zi pentru copii, serviciu mobil de acordare a hranei, cantină socială, îngrijiri la domiciliu și centru medical cu îngrijiri medicale la domiciliu, precum și un serviciu de ambulanță privat.

De asemenea, organizează campanii și proiecte pentru sprijinul copiilor, bătrânilor și persoanelor aflate în situații sociale instabile. Misiunea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși este de a descoperi Omul și povestea din spatele acestuia, iar în viziunea sa este ghidată de valorile creștine și de dorința de a deveni model de excelență în domeniul social-filantropic.

Foto credit: Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente