Festivalul de Muzică Veche Tradiţională de la Dunărea de Jos, în imagini

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost duminică gazda Festivalului de Muzică Veche Tradiţională „Dimitrie Cantemir”, la care au participat sute de gălăţeni.

Evenimentul s-a aflat la a treia ediţie şi a fost organizat de Asociaţia pentru Promovarea Patrimoniului Cultural Gălăţean, Muzeul Eparhial, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Teatrul Muzical „Nae Leonard”, Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Galaţi.

Seara a fost deschisă cu piese interpretate de formaţia de muzică veche „Kalofonis” din Galaţi şi a continuat cu melodii autentice româneşti ale binecunoscutei formaţii vocal-instrumentale „Trei Parale” din Bucureşti.

La final, artiştii au primit din partea organizatorilor câte o plachetă, diplome de participare şi flori.

Foto Credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos


Știri recente

Academia Română are trei noi vicepreședinți

Academicienii Gabriela Marinoschi, Wilhelm Dancă și Nicolae-Victor Zamfir au fost aleși, miercuri, vicepreședinți ai Academiei Române. Academician Gabriela Marinoschi este licențiată a Facultății de Matematică, Universitatea din București (1979). Este doctor în Mecanica fluidelor. Din…